Teste de laborator relevă că multe alimente din magazine sunt contrafăcute
Industria alimentară este una dintre cele mai puternice, dar metodele folosite pentru a ajunge la buzunarul clienţilor nu sunt mereu corecte. Problema e că unele companii practică reclama mincinoasă, iar argeşenii ajung să mănânce produse care nu sunt deloc sănătoase. O demonstrează teste de laborator riguroase, după cum ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, o farmacistă din Piteşti.
Teste
Periodic, farmaciştii din Piteşti participă, la Facultatea de profil din Bucureşti sau din alte zone ale ţării, la programe de instruire, la colocvii privind noutăţile de pe piaţă şi la testări ale medicamentelor şi chiar alimentelor. La un astfel de test a participat recent şi o farmacistă cu experienţă, care ne-a spus că a fost îngrozită de rezultatele obţinute. „Am dus la teste mai multe produse luate din magazine din Piteşti. De exemplu, salam şi crenvurşti. Nici pic de carne în ei, ci doar amidon şi alte substanţe! Am dus caşcaval: nici pic de lapte, ci doar uleiuri de palmier sau de altă natură, amestecate până iese ceva de consistenţa caşcavalului! Am supus la teste şi o cutie de conserve care pretindea că are 90% carne şi 10% grăsime. Singurul procent corect a fost cel de grăsime – 10%. Carne avea 30%, iar restul – amidon. Nu mai vorbim de faptul că în majoritatea mâncărurilor de la unităţi de tip «împinge tava» se pun amplificatori de gust. La ceaiuri, doar câteva firme respectă normele. În multe cutii poţi da pur şi simplu peste fân!”, ne-a spus farmacista.
Şi atunci?
Nu e de mirare, aşadar, că incidenţa unor boli precum hipertensiunea arterială, cancerul ori diabetul fac ravagii în Argeş, iar numărul celor suferinzi este în continuă creştere. „Eşti ceea ce mănânci!”, spune o vorbă şi cam aşa stau lucrurile. Nu toţi îşi permită produse „bio” – care sunt sănătoase, dar scumpe – şi nu toţi au „ţară” unde să mai crească animale în condiţii optime sau de unde să mai ia o roşie… autentică ori un măr care să nu fie cerat, aşa cum sunt în magazine. Întrebarea „Şi noi ce mai mâncăm?” va deveni tot mai acută odată cu trecerea timpului. Şi Doamne fereşte să se adeverească predicţia farmacistei care ne-a spus: „Nu peste mult timp, hrana ne va fi servită sub formă de… pastile!”.
Un Comentariu
Anonim
Luați-vă adio de la mesele copioase ale bunicilor şi mamelor iubătoare care vă întindeau fața cea albă şi brodată cu motive folkclorice şi vă scoteau argintăria din vitrina bibliotecii din sufragerie unde astăzi găsiți doar televizorul care merge… şi fără peştele de deasupra care a căzut şi…s-a fărâmat în mii de cioburi !… Pastilele mai noi se dau numai cu rețetă şi card şi se iau numai… sub limbă . Adio gusturi !…