Pentru că în timpul campaniei pentru alegerile pentru președintele F.R.F. am fost o voce singulară scriind într-un editorial – „Alegeri cu fentă” („Argeșul”, 10 aprilie a.c.) că nu este corectă desfășurarea de forțe, am, din punct de vedere moral, dreptul să revin.
Ce scriam de fapt? Un lucru care se vedea și din Cosmos: un candidat era diabolizat, iar celuilalt i se ridica o statuie, deși dezvăluirile legate de activitatea sa la F.R.F. îl arătau nu chiar ușă de biserică.
Așa s-a desfășurat toată campania: Burleanu – pus la zid, nerecunoscându-i-se nici o realizare; Lupescu, venit de la U.E.F.A., de pe cai mari, să călărească o mârțoagă – F.R.F. – căreia i se promitea, ca în basme, că o să o hrănească cu jar, ca să devină bidiviul de pe vremea așa-numitei „generație de aur”…
Mă raliam propunerii corecte a lui Porumboiu care susținea amânarea alegerilor, ca să se facă lumină în privința ilegalităților făcute publice de cei doi candidați.
Chiar dacă acuzele lui Burleanu erau documente și cu… subiect și predicat, nimeni n-a fost interesat (…) să se aplece asupra lor.
Votul a fost covârșitor de partea lui Burleanu. Și în mediul fotbalistic, ca de altfel în toată societatea românească, nu se manifestă acea educație democratică: votul, dacă n-a fost mânărit – și n-a fost! – trebuie acceptat. Așa este într-un stat de drept cu o democrație consolidată.
Nu învinsul (care s-a comportat foarte corect), ci susținătorii pun sub semnul întrebării mandatul lui Burleanu. Principalul argument: au câștigat reprezentanții „fotbalului mic” – futsalul și fotbalul feminin, A.J.F-urile partizane, iar „fotbalul mare”, cel din Liga 1, n-a contat, ceea ce ar fi, după părerea lor, nedrept.
Greșeală de principiu: votul este egal între toți reprezentanții din curtea fotbalului! Probabil că unii dintre fotbaliștii consacrați au considerat că această calitate poate funcționaca un vot cenzitar, care ar atesta un drept exclusiv.
Încercând să descifrăm cauzele înfrângerii lui Lupescu (căruia nu-i contestăm deloc competența de „administrator” și personalitatea de fost jucător) ne vom referi la câteva:
- Lupescu a greșit când și-a început târziu periplul electoral;
- Dintre antemergători, Prunea a fost socotit total nepotrivit;
- Folosirea lui Alex Ferguson a fost – și ea – un abuz de imagine; oricum nepotrivită pentru percepția spectatorilor români, insensibili la „ingerințe”; 4. Lupescu a fost tot timpul asociat cu trecutul, cu „era M.Sandu”;
- Dezvăluirile lui Burleanu, chiar dacă n-au fost luate, oficial, în calcul, i-au sensibilizat pe alegători;
- „Generația de aur” nu și-a jucat bine cartea, manifestându-se ca un nucleu foarte agresiv, căruia i se cuvine totul, care știe totul, care aproape că n-ar avea nevoie de vot ca exercițiu democratic. Excepție, totuși, Hagi, cu anumite nuanțe; Academia sa a construit trainic pentru fotbalul românesc. Ceilalți au avut grijă de carierele lor, pentru care au primit respect, onoruri și bani… Nimeni nu le-a rămas dator!
Așa se face că „cel mai slab” a întrunit, zdrobitor, voturile câștigătoare. Aliații învinsului (pe care-l văd, în viitor, în conducerea fotbalului autohton) continuă să-i disprețuiască pe cei care au determinat scorul de la urne și să prezică apocalipsa fotbalului românesc… O exagerare!
