După cum v-am informat în precedenta ediţie a ziarului nostru, un adolescent în vârstă de 15 ani şi câteva luni şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de la etajul 9 al blocului 53 din cartierul piteştean Craiovei. Elev în clasa a IX-a A la Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” din municipiu, Mihai Cristian Gherghe studia la clasa de Matematică-Informatică, unde intrase cu media 9,37, era considerat unul dintre elevii foarte buni şi până în ziua fatidică a locuit pe strada Bradului din cartierul Trivale. De câtva timp se certase cu fata de care se îndrăgostise, iar despărţirea de aceasta se pare că l-a afectat profund.
Se presupune că adolescentul, care duminică fusese în excursie cu clasa, şi-a premeditat gestul. Mai întâi, luni, i-a zis mamei că nu se simte bine, iar femeia a sunat la şcoală ca să anunţe presupusa problemă de sănătate a fiului. În aceeaşi zi, băiatul a anunţat pe reţeaua de socializare ce are de gând să facă, iar de pe telefonul mobil i-a dat un mesaj celui mai bun prieten prin care îşi cerea iertare şi îi spunea că-i iubeşte pe toţi. Ştiind că se certase cu iubita, colegii şi prietenii le-au spus părinţilor despre ce e vorba şi au încercat să ia legătura cu el, ca să afle unde este. N-au reuşit, întrucât cu 20-30 de minute înainte de a se arunca în gol, Mihai, Miţi cum îi spuneau apropiaţii, şi-a închis contul de facebook şi n-a mai răspuns la telefon. Din acest motiv este îngrijorător că unii dintre colegi şi prieteni sunt încercaţi de un sentiment de vinovăţie că nu l-au putut ajuta, aşa cum rezultă din mesajele postate de ei pe reţelele de socializare, iar pe pozele de profil şi-au pus doliu. Aşa cum am mai precizat, colegii de clasă vor avea nevoie de consiliere psihologică pentru a depăşi acest moment delicat din viaţa lor. „Ne-ai lăsat un gol în suflete. Te iubim toţi”, scrie un coleg, iar un altul spune că nu visează la bani ori maşini, ci vrea doar sănătate şi îşi roagă tatăl să-i ţină capul pe umeri.
Marcaţi de tragedie sunt nu doar colegii şi prietenii, ci şi cadrele didactice ale liceului, precum şi ale Şcolii „Mircea cel Bătrân” absolvite anul trecut de Mihai, care nu-şi pot explica ce anume l-a determinat, totuşi, pe adolescent să se arunce de la etaj.
Val. NICOLAU