Ca de fiecare dată, mii de adulţi au petrecut „la greu” în perioada sărbătorilor pascale, iar excesele i-au adus la spital: unii au ajuns cu ambulanţa direct la urgenţe, alţii au mers domol, în şir indian, la cabinetul medicului specialist. Interesant este că nici copiii nu au scăpat de reculul marelui festin.
După cum am aflat de la dr. Adina Enescu, director de îngrijiri la Spitalul de Pediatrie Piteşti, sfârşitul de săptămână a adus la Centrul de Primiri Urgenţe aproximativ 100 de micuţi, majoritatea cu afecţiuni specifice alimentaţiei în exces sau a unei alimentaţii nepotrivite vârstei. Din fericire, nu s-au înregistrat probleme deosebite, copiii fiind diagnosticaţi cu tulburări digestive uşoare până la moderate sau alergodermii. Vărsăturile şi erupţiile cutanate i-au speriat pe părinţi, iar aceştia au sunat rapid la 112 pentru a fi siguri că odraslele vor ajunge în cel mai scurt timp la spital. Din fericire, aşa cum am spus, nu a fost cazul să-i interneze.
Adina Enescu apreciază că Paştele de anul acesta, faţă de anii trecuţi, a fost mai „potolit” pentru copii, asta datorită numeroaselor campanii de informare şi promovare a alimentaţiei sănătoase şi potrivite vârstei.
George OLTEANU