Bicicliștii, copiii dar și…cățeii sunt pe lista de priorități a echipei PSD-PNL-USR care conduce municipalitatea prin edilul-șef și „adjuncții” săi, viceprimarii. Când a fost vorba despre locuri de joacă și agrement, consilierii locali, reprezentanții partidelor menționate, au fost de acord iar executivul a acționat rapid. După inaugurarea recentă a unui „parc” pentru câini in Lunca Argeșului, ieri a fost dat în folosință altul tot pentru prietenii omului, patrupedele. Sunt vizați cei „rezidenți” în zona centrala a urbei. În Parcul Finanțele Publice, a fost amenajat un mini-părculeț în miniatură cu spațiu verde, nisip, pietriș și bănci pentru a sta la taclale stăpânii până se zbenguie cățeii! Mai mult decât atât, pentru ca „beneficiarii” să nu calce pe iarbă, a început amenajarea unei alei speciale destinate deopotrivă câinilor și stăpânilor. Singura problemă mai rămâne…socializarea necuvântătoarelor. Spațiul fiind restrâns nu se știe cum vor împarți teritoriul un ciobănesc german sau un ditamai doberman cu vreun pechinez neastâmpărat și gălăgios și dacă perimetrul nu va deveni unul al confruntărilor dintre diferitele rase.
SI CÂINII DIN CENTRUL PITEȘTIULUI SUNT FERICIȚI
Advertisement
Advertisement
2 Comentarii
M M
Probabil urmeaza toiletele ecologice pentru catei ! Vine vara si locatarii de la blocul vecin vor sta cu geamurile inchise sau vor pleca de acasa ! ca niste…maidanezi !
M M
Probabil urmeaza toiletele ecologice pentru catei ! Vine vara si locatarii de la blocul vecin vor sta cu geamurile inchise sau vor pleca de acasa ! ca niste…maidanezi !