Un şofer este căutat în judeţ pentru că, după ce a alimentat maşina, a plecat fără să plătească. Nu se ştie dacă a fost un gest intenţionat sau pur şi simplu grăbit fiind, cel în cauză s-a urcat la volan şi a plecat fără să achite contravaloarea combustibilului. Incidentul a avut loc ieri-dimineaţă la o staţie de carburanţi din zona Gară Sud din Piteşti şi a fost înregistrat pe camerele de monitorizare video. Angajaţii staţiei au publicat pe reţele de socializare imaginea cu maşina respectivă, o Skoda, cu mesajul: „Ora 6.14 la Gara Mol Piteşti, maşina a plecat din pompă fără să achite”, iar cei care pot oferi relaţii sunt rugaţi să ia legătura cu personalul staţiei sau cu poliţia. Deocamdată, după cum ne-au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Piteşti, nu a fost depusă nicio sesizare cu privire la acest aspect, dar dacă fapta va fi reclamată, se va deschide dosar penal pentru furt. În acelaşi timp poliţiştii nu exclud posibilitatea ca şoferul cu pricina să revină la staţia de carburanţi şi să achite contravaloarea carburantului (distribuitorul nu a precizat nici cu ce fel de carburant a fost alimentată maşina, nici cantitatea şi nici preţul).
Val. NICOLAU