# Legitimă apărare sau crimă cu premeditare?
Caz şocant, azi-noapte, la Valea Iaşului, unde pe fondul unui conflict spontan, un bărbat şi-a pierdut viaţa fiind înjunghiat de o femeie. Dosarul a fost preluat de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Suspecta este cercetată pentru comiterea infracţiunii de omor.
Teribilul eveniment a avut loc în jurul orei 1.30 a nopţii de duminică spre luni la Valea Iaşului.
Din primele verificări a rezultat că este vorba despre Marian Vasilescu, în vârstă de 39 de ani, care trăia în concubinaj cu Ionela Daniela A., de 42 de ani, ambii din localitatea precizată, iar din relaţia lor a rezultat un copil în vârstă de trei ani şi jumătate. Cei doi au fost plecaţi de mai multe ori la muncă în străinătate şi cu bani câştigaţi şi-au ridicat o locuinţă. Cu toate acestea, locuiau într-o casă modestă cu două camere, aparţinând mamei concubinei, Filofteia Anghel, de 61 de ani.
Duminică seară, Marian a mers la Curtea de Argeş, ca să-şi aştepte concubina care trebuia să iasă de la serviciu. Probabil ca să-i treacă timpul mai uşor, bărbatul a intrat într-o sală de jocuri situată în apropiere şi acolo ar fi consumat ceva băutură. Aflat sub influenţa alcoolului, acesta a revenit la locul de muncă al femeii, a luat-o şi au plecat împreună spre Valea Iaşului.
Ajunşi acasă, cei doi s-ar fi luat la ceartă din cauza copilului şi în scurt timp conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă. Femeile susţin că, băut şi furios fiind, bărbatul ar fi pus mâna pe un cuţit şi a sărit să le bată. În acel moment, mama concubinei ar fi sărit să-şi apere fiica. Ea a reuşit să-l dezarmeze pe Marian, i-a smuls cuţitul din mână şi i l-a înfipt în abdomen.
Văzându-l plin de sânge, se pare că ea este cea care a sunat la 112 şi a solicitat ajutor medical, afirmând că şi-ar fi înţepat ginere cu un cuţit. În scurt timp o ambulanţă a ajuns la locuinţa unde a avut loc agresiunea. Echipa medicală l-a preluat pe bărbatul care sângera puternic şi a cărui stare generală se altera rapid, şi l-a transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Cu toate eforturile depuse de medici, victima a decedat din cauza hemoragiei puternice.
Potrivit prevederilor legale, spitalul a sesizat poliţia şi la Valea Iaşului au sosit o echipă operativă a judiciariştilor de investigaţii criminale şi un procuror de la Parchetul Argeş. Ei au stabilit că în casă se aflau şi concubina bărbatului dar şi fiul din prima casătorie al acesteia, un tânăr de 21 de ani, venit de două zile din Italia unde lucra, dar ambele femei au susţinut că tânărul nu se afla în încăpere când a avut loc scandalul. De asemenea, la examinarea cadavrului s-a descoperit că mai exista o leziune pe spate, dar deocamdată nu se ştie cât de profundă era rana şi dacă are sau nu legătură cu cauza decesului.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru omor, principala suspectă a fost adusă la audieri şi cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a comis crima.
4 Comentarii
Anonim
Nu cred că Filofteia la 51 de ani are o fiică de 42 de ani. Cred că Filofteia are probabil (mai mult sigur) 61 de ani. Mai verificați !
Anonim
Pai 61 de ani scrie.. Nu vezi bine
Anonim
Cred mai de graba că fiul a comis crima !
Anonim
Ce ușor e să-ți dai cu părerea cînd de fapt nu știi nimic