Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost găsit în această dimineaţă decedat într-un apartament din cartierul piteştean Tudor Vladimirescu. Mai precis, descoperirea macabră a fost făcută de către pompierii ISU Argeş, la blocul P28, etaj 3. Aceştia au deblocat uşa, iar într-una din camere l-au găsit pe individ atârnând în ştreang, fără viaţă.
Din cercetări, s-a stabilit că este vorba de o sinucidere. Bărbatul, pe nume Cristian G., a mai avut tentative în această direcţie, fiind internat la un moment dat la un spital de psihiatrie din Argeş. Ultima internare a fost în luna decembrie a anului trecut. Iată că, la nici trei luni de la externare, a decis să încheie socotelile cu viaţa.
Metoda aleasă nu este nici pe departe una ingenioasă, ci se înscrie în lungul şir al sinuciderilor prin spânzurare care se petrec destul de des în municipiu, dar şi în alte localităţi din judeţ. Vă reamintim, săptămâna trecută un alt bărbat, de aceeaşi vârstă, şi-a pus laţul de gât la Mioveni. Şi acesta, ca mulţi alţii care au recurs la această metodă, au găsit depresia ca fiind insuportabilă şi de netratat.
La mijlocul lunii februarie, un jurist de la firma Metabet a fost găsit spânzurat în pădurea Trivale. Avea 44 de ani.