# Plata a fost făcută pe internet
Centrele de încasare a taxelor şi impozitelor sunt luate cu asalt în aceste zile de către piteşteni, în special de vârstnici. Deşi au la dispoziţie şi mijloace moderne de achitare a dărilor, mulţi preferă să stea la coadă. „E mai sigur: ştiu că am dat banii, am luat chitanţa şi stau liniştită!”, ne-a spus Maria Toader, din Trivale. „Aşa m-am obişnuit să plătesc, din primele zile, pentru a primi bonificaţia de 10%. Nu prea mă descurc cu internetul, cu cardul, e mai greu”, ni se confesează şi Matei Pârvu, pensionar din Găvana.
Şi totuşi, la Piteşti prima plată a impozitelor şi taxelor a fost făcută electronic la doar 19 minute după intrarea în 2019…
Peste 1.000 de plăţi pe zi
Pe 4 ianuarie, ghişeele au fost deschise la ora 8. Un piteştean a plătit însă taxele în prima zi a anului, la ora 0.19, prin intermediul internetului, pe platforma ghiseul.ro. A doua zi, pe 2 ianuarie, un alt piteştean a folosit acelaşi instrument de plată la ora 0.38. În total, puţin peste 300 de piteşteni au plătit în primele două zile taxele şi impozitele locale prin internet sau card bancar. În schimb, 1.201 persoane plătiseră la ghişee dările până la ora 11.40 a zilei de vineri, 4 ianuarie.
Două tranşe
Piteştenii trebuie să ştie că impozitele şi taxele aferente anului fiscal 2019 se pot plăti în două rate egale, până la 31 martie inclusiv şi 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului datorat pentru întregul an fiscal 2019 de către persoanele fizice până la 31 martie inclusiv se acordă o bonificaţie de 10%. Primăria oferă şi alternativa plăţii online a impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor contravenţionale, cu cardul bancar, prin internet, fără comision, la adresele: www.primariapitesti.ro şi www.ghiseul.ro, ambele sisteme funcţionând 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.