Judiciarişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de tâlhărie. În acest caz este vorba despre Alexandru-Ionuţ M., de 17 ani, din Merişani, cercetat în stare de arest la domiciliu, care a fost trimis în judecată.
După cum v-am informat la momentul potrivit, în ziua de 13 mai l-a deposedat, prin ameninţări şi acte de violenţă, pe un alt minor de aceeaşi vârstă, de suma de 60 lei. Din verificări a rezultat că cei doi se cunoşteau, erau chiar prieteni şi mergeau împreună pe stradă. Ajunşi în apropiere de Muzeul Judeţean, Alexandru Ionuţ M. şi-a jefuit amicul.
Pe 16 mai, suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat în faţa instanţei, care a dispus plasarea în arest la domiciliu, măsură care este menţinută şi în prezent.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere a adolescentului în faţa instanţei.
Un Comentariu
NIR
„Şi-a jefuit prietenul.”
Fereste-ma, Doamne, de prieteni !
De ceilalti am eu grija.