# Ginerică a fost arestat!
Poliţişti ai Secţiei Rurale Valea Mare Pravăţ au continuat cercetările într-un dosar penal pentru violenţă în familie şi l-au reţinut pe Nicolae P., de 49 de ani, din localitate.
Din verificări a rezultat că, în cursul zilei de 15 iulie, bărbatul şi-a bătut soacra în vârstă de 85 de ani. Prima dată, femeia a fost agresată pe stradă, unde a fost lovită cu un băţ. Apoi, agresiunea a continuat şi în locuinţă, când ginerele a lovit-o din nou, până i-a rupt un picior. Sesizaţi despre cele întâmplate, oamenii legii au mers, însoţiţi de un asistent social de la Primăria Valea Mare Pravăţ, la domiciliul octogenarei, dar au găsit poarta şi uşa încuiate.
Alarmaţi de strigătele de durere ale femeii, poliţiştii au spart lacătul şi au intrat în casă, unde au găsit-o pe victimă în imposibilitate de a se deplasa din cauză că, aşa cum am precizat, avea piciorul fracturat.
Nicolae P. a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat. Vineri după-amiază, el a fost condus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, iar procurorul de caz l-a prezentat judecătoriei din municipiul de la poalele Mateiaşului.
Instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile şi agresorul a fost reîncarcerat în arestul poliţiei judeţene.