Pe 7 ianuarie, poliţiştii Secţiei Rurale Bascov şi ai postului Budeasa au finalizat cercetările într-un dosar penal deschis pentru loviri sau alte violenţe şi ameninţare.
Este vorba despre Florin I., are 45 de ani şi este din Budeasa, iar din verificări, după cum v-am informat într-o ediţie anterioară a ziarului, s-a stabilit că, în ziua de 30 decembrie 2019, împricinatul a avut un conflict spontan cu un alt bărbat din aceeaşi localitate, pe care l-a luat la bătaie. Victima este fratele concubinei agresorului, iar cearta a plecat de la bani. Potrivit anchetatorilor, respectivii au avut o proprietate comună pe care au vândut-o, însă când a fost vorba despre împărţirea sumei încasate, Florin I. a considerat că i se cuvin mai mulţi bani. Întrucât nu a fost de acord, cumnatul, ca să zicem aşa, a devenit ţinta furiei lui Florin şi a încasat o ploaie de lovituri. După administrare probatoriului, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă.