Pe timpul lui Nicolae Filimon, autorul cărţii „Ciocoii vechi şi noi”, din cauza subjugării ţării de către turci, boierii îşi pierduseră rolul de elită în societate şi, aflaţi în trândăvie, vindeau rangul boieresc, pe bani sau pentru alte servicii, slugilor necredincioase şi stricate. Ne aducem aminte când fiul lui Ghinea Păturică, Dinu, smerită slugă, a fost primit cu toată dragostea de postelnicul Andronache Tuzluc. Dar, aşa cum zicea Mircea Vulcănescu, ţăranul este atât de înrădăcinat într-ale sale, cu criterii, gusturi şi norme precise, încât atunci când este transplantat în viaţa boierească, îşi pierde toate aceste însuşiri şi devine o pastă moale. Această realitate este reprezentată foarte bine şi în lumea noastră populară, prin intermediul poveştii lui „Păcală”. Păcală şi Tândală sunt două personaje ale comunităţii noastre populare, care s-au desprins de tot ce înseamnă mediul lor original de viaţă. Or, de-a lungul istoriei, ţăranul autentic a rămas acasă şi nu a făcut doi paşi dincolo de gospodăria lui. Iar dacă între el şi boier apărea vreo fisură socială, sufletul popular se mobiliza şi refăcea această unitate afectivă în plan simbolic, prin intermediul basmului.

Conform acestei idei, în basmul lui Petre Ispirescu intitulat „Fata săracului cea isteaţă” se povesteşte despre o astfel de unitate fisurată, dar refăcută de omenia unui boier. Şi astfel, solidaritatea ruptă era refăcută în chip exemplar, în cadrul basmului, ceea ce urma să se întâmple şi în realitate. Aşa că, în trecut, soluţionarea unor legături sociale rupte nu se făcea numai cu legi şi reglementări juridice, ca astăzi, ci şi cu ajutorul imaginaţiei simbolice. Căci prin imaginaţia simbolică se înainta în adâncimea socialului, iar poporul nostru are multe basme care au această înţelegere. 

Or, astăzi, numai legile au scopul de a crea, a menţine şi a dezvolta legăturile dintre oameni. Din păcate, în plină pandemie de Covid-19 legile însele au ajuns să dezbine oamenii şi să rupă legăturile între ei. Legile şi politica. Căci suntem împărţiţi acum în vaccinaţi şi nevaccinaţi, în cei care lucrează la stat şi cei care muncesc în privat etc. Drept care, ceea ce caracterizează o societate cu legăturile interumane rupte sunt certurile politice şi juridice, având ca speţă banii şi puterea politică. Iar aceste certuri izolează oamenii, chiar şi pe cei din interiorul unei familii. 

Trufia, morga, ifosele, vorba, gesturile şi atitudinile protestatare definesc o societate cu legături interumane rupte şi demască sufletul unor parveniţi care pun accentul pe situaţia lor social-politică privilegiată. Aceşti oameni nu au conştiinţa demnităţii funcţiilor pe care le ocupă în stat sau a celor de prestigiu, cauză a nenumăratelor crize cu care se confruntă societatea actuală. Avem criză sanitară, economică, politică, socială, morală. Am cunoscut un om de cultură, cu pretenţii de respect de sine, care-şi îngroşa vocea, luând aerul de om important când vorbea cu tinerii. Le vorbea acestora cu aparenţă de egalitate perfectă, liniştit şi politicos, fără urmă de condescendenţă, dar s-a întâmplat să fiu cu el în prezenţa altuia cu o funcţie importantă în stat. Cu repulsie, şi chiar cu un fel de spaimă, l-am văzut frângându-se de mijloc, bâlbâind şi transpirând de emoţie. Am înţeles atunci că mulţi dintre noi par într-un anumit fel, dar ei nu sunt cu adevărat ce par. Aceştia nu fac altceva decât să mascheze adevărata realitate, nu s-o transforme. 

Pentru un om coborâtor nedegenerat din popor, respectul celorlalţi oameni este indispensabil. Acesta poate fi bogat sau sărac, învăţat sau fără şcoală. Cunosc personal oameni de condiţie modestă la care pot identifica trăsături aristocratice – în înţelesul adevărat, etic, al cuvântului. Îmi vine în minte o observaţie făcută de un profesor din sat în anul când am terminat şcoala gimnazială.

Domnul profesor mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus că, fiind fiu de ţăran, nu trebuie doar să construiesc o casă, să plantez un pom şi să cresc un copil – datoria şi idealul ţăranului român – ci mai trebuie ceva: să-mi respect cuvântul dat şi să fiu sincer cu mine însumi. Nu am uitat niciodată vorbele şi numele lui, Casandra Ion, un nume ca o premoniţie pentru mine. Aşa că un om de condiţie modestă, dar respectabil şi cu calităţi personale recunoscute este egal cu toţi ceilalţioameni. Din păcate, adularea servilă a averii şi a poziţiei sociale, precum şi trufia de ciocoi (de slugă parvenită) au devenit în zilele noastre o adevărată reţetă a succesului. Nicolae Filimon a făcut observaţia genială că în locul mândriei boiereşti, a respectului de sine, ciocoiul-boier are trufia poziţiei sociale obţinută pe calea banilor. Drept care, schimbându-şi statutul social, românul devine o pastă moale, maleabilă, capabilă de a lua orice formă, ca Proteu.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio