Multe și mari minuni a săvârșit și o face în continuare un sfânt al Greciei care a trăit în insula Eghina. Vestea despre modul miraculos în care acesta intervine în viața oamenilor credincioși s-a răspândit mult peste hotarele străvechii Elade, iar astăzi, ortodocși din lumea întreagă merg în însorita țară, pentru a se închina la moaștele sfântului.
Tămăduiește suferințe trupești. Și suferințe sufletești tămăduiește, iar mărturiile despre vindecările pe care le-a făcut Sf. Ierarh Nectarie, inexplicabile din punct de vedere medical, sunt numeroase. Și românii au un cult aparte pentru sfânt, iar argeșenii și muscelenii nu se lasă mai prejos. Pe cuprinsul eparhiei noastre mai multe locașuri de cult se află sub ocrotirea lui, având hramul „Sf. Nectarie Taumaturgul”. Piteștenii merg în pelerinaje și vizitează insula Eghina, însă un preot a venit și în întâmpinarea celor care nu își permit din punct de vedere financiar să ajungă acolo.
Robert Nicolae, parohul bisericii „Sf. Împăraţi Constantin și Elena”, situată lângă bazarul Gh. Lazăr din Pitești, a adus în urmă cu doi ani o mică raclă în care se află fragmente din moaștele Sf. Nectarie. Ea a fost așezată spre cinstire în incinta locașului de cult.
Același paroh, uimit de evlavia enoriașilor, a considerat că se cuvine și ridicarea unei troițe închinate binefăcătorului din Eghina. Cu sprijinul material al credincioșilor, a fost construită o troița din piatră, cu o arhitectură aparte, „baldachinul” adăpostind o icoană a sfântului. Spațiul interior a fost decorat cu picturi în care sunt redate sumar scene din viața Sf. Nectarie, iar în zona centrală se află o altă icoană a sfântului realizată într-o tehnică aparte, mozaic.
În permanență candelele sunt aprinse și nu doar enoriașii parohiei, ci și mulți piteșteni vin să se închine și să se roage în fața icoanelor. De altfel, aceasta este prima troiță din Pitești ridicată în cinstea sfântului din jertfelnicia celor care au simțit din plin ajutorul celui care le-a ascultat rugăciunile, le-a împlinit dorințele și le-a șters lacrimile. Și ce bucurie poate fi mai mare decât aceea a vindecării de cancer!? Iar cazurile de acest fel sunt multe, numeroşi piteșteni supraviețuind necurățătoarei boli datorită milei și puterii ierarhului Eghinei.