Micuţa biserică de lemn din spatele Spitalului de Pediatrie din Piteşti va fi astăzi punct de interes pentru credincioşii din Piteşti. Acest lăcaş de cult care aminteşte prin arhitectură de bisericile maramureşene se află sub ocrotirea Sfântului Calinic, grabnic ajutător al celor chinuiţi de boli şi lipsuri. Iar astăzi, mai mult decât oricând, sfântul împlineşte rugăciuni…
Credincioşii – mai cu seamă cei din Vâlcea şi Argeş – îl prăznuiesc astăzi pe unul dintre sfinţii cei mai dragi inimii lor, Calinic de la Cernica. Acesta a trăit între anii 1787-1868 şi, pentru calităţile sale, a primit păstorirea Episcopiei Râmnicului. Impresionat de dramele oamenilor bolnavi, năspăstuiţi, înfometaţi, era de ajuns să petreacă o noapte în rugăciune, cu mâinile ridicate spre Cer, pentru ca de acolo Creatorul a tot şi a toate să-i audă glasul şi să trimită marea Lui milă pentru cei pomeniţi de sfânt. În judeţul „de peste dealuri”, în Vâlcea, credincioşii au un cult deosebit pentru Sfântul Calinic, dar nici argeşenii nu se lasă mai prejos, mulţi dintre ei mergând în pelerinaje la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. Paradoxal însă, deşi pe meleaguri argeşene evlavioşii nu mai contenesc cu citirea acatistului Sfântului Calinic şi cu înălţarea rugăciunilor către acesta, în judeţul nostru lăcaşuri de cult care să-i poarte hramul se pot număra pe degetele unei singure mâini. Spre exemplu, în Piteşti singura biserică al cărui hram va fi sărbătorit astăzi este cea de la Spitalul de Pediatrie, graţie inspiraţiei pe care avut-o părintele paroh Dan Mirea. La icoana sfântului din acest lăcaş vin în permanenţă mame cu copii internaţi la Pediatrie şi, plecându-şi genunchii, cu lacrimi pe obraji, cer ajutorul Sfântului Calinic. Iar el nu rămâne nepăsător când vede disperarea unor femei, cărora pe cât de mare le este mâhnirea inimii, pe atât şi nădejdea. După un timp, ele se întorc să-i mulţumească sfântului pentru tămăduirea copilului şi unele chiar promit că, dacă Dumnezeu le va mai dărui un băiat, îl vor boteza cu numele Calinic, pentru a se afla sub permanenta sa binecuvântare şi ocrotire.