O femeie din comuna Uda a ajuns la spital, după ce a fost bătută de fostul iubit. Agresorul a fost ridicat de poliţişti şi adus la audieri, după care a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi reţinut pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Revenim asupra evenimentului fiindcă bărbatul a fost arestat preventiv.
Beţiv şi scandalagiu
Din primele verificări rezultă că Elisaveta C., de 65 de ani, a avut o relaţie amoroasă cu Marin Popa, în vârstă de 43 de ani. Femeia, mamă a trei copii mari, dar fără posibilităţi materiale, nu a fost căsătorită niciodată, nu a fost angajată şi îşi câştiga existenţa muncind cu ziua prin sat. De-a lungul anilor a avut relaţii de concubinaj cu diverşi bărbaţi, dar de fiecare dată s-a despărţit fiindcă erau violenţi şi beţivi. Ultimul concubin este Marin Popa, pe care sexagenara l-a primit în casa ei. Dar şi acesta era consumator de alcool şi făcea scandal, motiv pentru care a fost dat afară din casă, mai ales că individul o acuza că ar avea relaţii şi cu alţi bărbaţi.
Reţinut 24 de ore…
Despărţirea nu i-a picat bine, cum se zice, bărbatului, care s-a supărat şi a decis să se răzbune. Aşa se face că, joi seară, pe la ora 21, acesta s-a ascuns şi aşteptat-o pe femeie să se întoarcă acasă. Când sexagenara a apărut, împricinatul a pocnit-o violent cu pumnul în figură şi i-a spart nasul, apoi a tăiat-o pe faţă şi pe mâini cu un cuţit de bucătărie. Victima a reuşit să scape din mâinile agresorului şi a fugit la o vecină care, văzând-o în ce hal arăta, a sunat la 112. La locul incidentului au sosit un echipaj de ambulanţă, care a preluat victima şi a transportat-o la spital, şi poliţia împreună cu un procuror. Oamenii legii l-au prins pe agresor şi l-au adus la audieri, iar procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore.
…Şi arestat preventiv
Din verificări a rezultat că Marian Popa este recidivist. El a făcut aproximativ 10 ani închisoare pentru furturi şi infracţiuni de violenţă, fiind eliberat în anul 2013. La audieri, bărbatul le-a spus anchetatorilor că era gelos pe Mariana şi o suspecta că are un alt iubit. Pe numele lui Marin Popa a fost deschis dosar penal, după care bărbatul a ajuns în faţa instanţei de judecată şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.