Azi, în jurul prânzului, un bărbat a căzut ca secerat în faţa Restaurantului „Carmen” din centrul Piteştiului. Mai mulţi trecători au văzut scena şi au alergat să vadă ce s-a întâmplat, iar cineva a sunat la 112.
În doar câteva minute au apărut o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi poliţişti de la Secţia 1. Paramedicii au demarat imediat procedurile de resuscitare, iar în sprijin a sosit şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă, a cărei echipă medicală a continuat manevrele. Din nefericire eforturile au fost zadarnice, iar poliţiştii au stabilit că era vorba despre Gheorghe Catrina, de 61 de ani, din municipiu, care cel mai probabil a fost răpus de un infarct. Trupul fără viaţă a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii.
Val. NICOLAU