În cursul acestei dimineţi , un bărbat a ajuns la spital după ce a fost rănit în urma unui accident rutier produs în zona de nord a municipiului.
Evenimentul a avut loc pe strada Negru Vodă, în apropierea Spitalului Militar din Piteşti. În vârstă de 71 de ani, Ion S., din municipiu, circula cu un Volkswagen către centru. El l-a accidentat pe Ionel B., de 69 de ani, din Băbana, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Bărbatul a fost transportat la spital în stare de conştienţă, iar medicii au constatat că, din fericire, leziunile nu erau grave, fiind vorba despre contuzii şi escoriaţii la umăr şi la abdomen. Totuşi, ţinând cont de vârstă, victima a fost internată sub supraveghere, dar şi pentru efectuarea unor investigaţii suplimentare. Conducătorul auto nu consumase alcool, iar agenţii rutieri au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Sexagenar accidentat pe marcaj
Advertisement
Advertisement