La Primăria Piteşti a avut loc şedinţa operativă cu directorii din administraţia publică locală, iar cu acest prilej s-a discutat despre înfiinţarea serviciului de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar. „După cum se ştie, am prevăzut în buget fonduri pentru înfiinţarea acestui serviciu şi pentru achiziţionarea platformei speciale de ridicare. Iată că am lansat în serviciul electronic naţional procedura de licitaţie în acest sens. Nu pot spune cât va dura până luăm maşina şi dăm drumul la serviciu, dar ştiu că sunt presiuni mari din partea cetăţenilor. Pe de-o parte, sunt maşini abandonate în locurile de parcare, iar acestea vor fi primele care vor fi luate pentru a fi depozitate în zone special amenajate, cum cere legea. Apoi, atenţia va fi îndreptată către maşinile parcate neregulamentar”, ne-a declarat Cornel Ionică, primarul Piteştiului. Edilul-şef ne-a mai spus că este în curs de constituire şi un serviciu propriu de ecarisaj (capturare câini fără stăpân).
Serviciul de ridicare a maşinilor, în aşteptare
Advertisement
Advertisement