Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), în calitate de beneficiar, implementează începând cu data de 28 iunie 2018, proiectul “Servicii medicale îmbunătățite calitativ printr-o nouă politică publică privind valorile profesiilor de asistent medical și moașă – POLMED” (Cod SIPOCA 169/ Cod SMIS 111787).
Obiectivul principal al proiectului constă în dezvoltarea unui set de valori profesionale fundamentale pentru asistenți medicali și moașe, în beneficiul relației personal medical-pacient. Obiectivele secundare ale acestuia urmăresc creșterea capacității organizației de a formula propuneri de politici publice în sectorul medical și derularea unui proces participativ de elaborare a unei propuneri de politică publică alternativă care face referire la profesiile de asistent medical și moașă.
Rezultatele așteptate ale proiectului vizează elaborarea unei analize a politicilor publice europene cu privire la valorile profesiilor de asistent medical și moașă, realizarea unei anchete a situației actuale din România referitoare la valorile profesiilor de asistent medical și moașă prin implicarea a 200 de asistenți medicali și moașe selectați la nivel național, precum și instruirea unui număr de 45 de asistenți medicali și moașe în conceperea și evaluarea de politici publice. Dezvoltarea unei politici publice alternative promovată și acceptată cu privire la valorile profesiilor de asistent medical și moașă reprezintă rezultatul final așteptat al proiectului.
În perioada 30.10.2018 -31.10.2018 a avut loc la Sinaia cel de-al treilea focus grup organizat în cadrul proiectului, la care au participat 25 de asistenți medicali și moașe din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Participarea la acest focus grup a permis participanților să se implice activ în procesul de identificare a orientărilor și opțiunilor ce țin de valorile profesionale. Activitatea, bazată pe dialog, interactivitate, brainstorming și lucru în echipă, a avut ca scop obținerea de informații complementare pentru realizarea anchetei referitoare la situația actuală din România cu privire la valorile profesiilor de asistent medical și moașe.
Participanții au reflectat asupra practicilor cotidiene curente la locul de muncă, au împărtășit experiențe concrete din viața profesională, raportându-se la modalitatea în care cele două profesii au evoluat. „Capacitatea de a comunica cu pacientul este esențială, pentru că dacă nu știi să transmiți ceea ce simți, degeaba simți.”, a declarat o participantă în timpul focus grupului.
Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 1: Administrație publică și sistem judiciar eficiente, Obiectivul Specific 1.1: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014 – 2020.
Proiectul se va implementa pe o perioadă de 16 luni, respectiv iunie 2018 – octombrie 2019, și are o valoare totală de 999.853,36 lei din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 979.856,29 lei, iar contribuţia Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România fiind de 19.997,07 lei.
Pentru detalii suplimentare legate de proiect, persoanele de contact sunt:
Manager proiect: Alexandra Popa
Expert comunicare: Adriana Cârnu
E-mail: proiect.polmed@gmail.com
Telefon: 0743.221.999
Website: www.oamr.ro