Asociaţia culturală româno-germană „Atheneum” din Düsseldorf a organizat, în perioada 11-13 septembrie, diferite festivităţi la Muzeul „Goethe” al oraşului. Acolo unde acum 152 de ani a început istoria dinastiei noastre regale, atunci când Carol de Hohenzollern a acceptat oferta de a deveni principe al României.
Ei bine, acum muzeul a găzduit expoziţia de costume naţionale de la Muzeul Satului „Dimitríe Gusti”, intitulată
„Feminitate şi împodobire”. La Biserica „St. Antonius” din Düsseldorf-Oberkassel a avut loc un program muzical pentru cor şi orgă, la care s-a remarcat familia de muzicieni din capitală, Dan şi Fernanda Racoveanu, care abordează un repertoriu inedit la patru mâini. Concertele susţinute de muzicienii timişoreni ai cuartetului „Incanto”, atât la muzeu, cât şi la Palatul Benrath din Düsseldorf, au dat sunetele şi armonia.
Am fost însă profund impresionată de contribuţia saşilor de aici la realizarea unei seri folclorice cu dansuri şi cântece tradiţionale. Un cadou muzical a fost oferit de mezzosoprana Hildegard Bergel-Boettcher din Köln, acompaniată la chitară. Dar momentul festiv a fost prezentat de Hans Bergel, care a citit eseul intitulat „Menuetul reginei”. Copil fiind, a cunoscut-o pe Regina Maria a României. Rezonanţa dată de textul unui martor istoric de 93 de ani, scriitor şi publicist de vază la München, cu rădăcini transilvănene, ne-a oferit un cadru înălţător, demn de manifestările Centenarului. Primarul oraşului Düseldorf, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, şi alte oficialităţi au onorat aceste zile festive.