Senatorul Dănuț Bica a cerut detalii despre introducerea normei de poluare Euro 7.
Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica s-a adresat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor în privința efectelor introducerii normei de poluare Euro 7 asupra industriei auto din România în contextul în care Comisia Europeană a stabilit ca standardul Euro 7 pentru automobilele noi să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025, urmărindu-se ca prin noua normă de poluare să fie introduse reglementări mai stricte pentru motoarele termice, în special pentru cele diesel, dar și primele reguli pentru emisiile generate de frâne și anvelope, care se vor aplica inclusiv în cazul mașinilor electrice.
”Atingerea unor ținte ecologice atât de înalte va fi extrem de dificilă, în primul rând pentru industria auto a statelor mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană. Prin urmare, dată fiind importanța deosebită a sectorului construcțiilor de automobile în ansamblul economiei naționale, dar mai ales al economiei județului Argeș, precum și riscurile incomensurabile ale suspendării producției în acest domeniu, vă solicit următoarele informații:
Care este poziția României, exprimată prin ministerul de resort, cu privire la implementarea standardului Euro 7 pentru automobile începând din data de 1 iulie 2025?; A inițiat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sau Guvernul României negocieri la nivelul Comisiei Europene în vederea obținerii unor derogări de la termenul de intrare în vigoare a standardului Euro 7 pentru industria românească de automobile? Dacă răspunsul este afirmativ, care este stadiul acestor demersuri?”, a precizat senatorul Bica.