Senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica s-a adresat ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, în ceea ce privește repararea, reabilitarea și restaurarea Gării Regale din Curtea de Argeș.
”În prezent, deşi este o bijuterie arhitecturală şi este amplasată la confluenţa unor drumuri importante, această clădire, care are o simbolistică specială atât pentru municipiul Curtea de Argeş, cât şi pentru istoria ţării noastre, din cauza neglijenţei autorităţilor se găsește într-o avansată stare de degradare. Pentru a nu se vedea starea deplorabilă a clădirii, în luna decembrie 2017, cu ocazia funeraliilor Regelui Mihai I, pereții exteriori ai acesteia au fost acoperiți cu mashuri, care ulterior s-au desprins de pe ziduri.
Ținând cont de faptul că şi în prezent clădirea monumentală a Gării Regale din municipiul Basarabilor se prezintă în aceeași stare inacceptabilă, vă rog să dispuneți toate măsurile care se impun pentru urgentarea realizării lucrărilor de restaurare.
De asemenea, în completare la răspunsurile formulate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la întrebările mele pe aceeași temă din ultimii cinci ani, vă solicit să-mi comunicați care este stadiul derulării procedurilor legale de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor pentru obiectivul «Reparații, reabilitate și restaurare clădire călători din stația CF Curtea de Argeș», motivele care au condus la întârzierea acestora și care sunt termenele stabilite pentru finalizarea fiecărei etape a proiectului?”.