Partidul Național Liberal a reuşit să desfiinţeze SIIJ, aşa cum şi-a asumat, declară senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica.
„Au fost parcurse rapid toate procedurile legislative, de la elaborarea proiectului de către ministrul liberal Cătălin Predoiu, la dezbaterea şi adoptarea în Camera Deputaţilor şi votul final dat luni în Senat, camera decizională, acum legea fiind trimisă la promulgare. Este un moment important pentru Justiţie, respectăm recomandările GRECO, ale Comisiei de la Venetia, precum şi deciziile CJUE şi, mai ales, MCV care face referire la desființarea SIIJ. Desființarea Secției Speciale şi repararea pachetului de legi din Justiţie sunt priorităţile noastre legislative! Ne ținem de cuvânt!”, afirmă Dănuț Bica.