Cât va dura programul „Şcoala altfel”, cei peste 160 de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab” Curtea de Argeş vor participa la cursuri organizate la Centrul Salvamont din municipiul Basarabilor. Activităţile, desfăşurate sub directa îndrumare a prof. Valentin Retevoi, directorul seminarului, el însuşi salvator montan şi şef al formaţiei Salvamont Nucşoara, se bucură de un succes enorm printre seminarişti.
„Prin aceste acţiuni dorim să le vorbim elevilor despre activităţile salvamont, să le predăm tehnici de prim-ajutor cu sprijinul paramedicilor SMURD, să le prezentăm maşinile, ATV-urile şi echipamentele de intervenţie în caz de eveniment pe munte. De asemenea, în paralel cu pregătirea pentru acordarea primului ajutor, copiii fac exerciţii de escaladă pe panoul special amenajat în incinta centrului, care mai târziu ar putea să le fie de folos. Consider că pentru ei este foarte important să ştie cum să acţioneze în caz că se confruntă cu o situaţie deosebită în timpul unei drumeţii ori excursii pe trasee montane, să le explicăm cum trebuie să reacţioneze în cazuri de urgenţă. Şi nu în ultimul rând încercăm să-i responsabilizăm în ceea ce priveşte respectul şi grija pentru mediul înconjurător”, ne-a declarat Valentin Retevoi.
V.N.