În urmă cu trei decenii, la 22 decembrie 1991, și-a început activitatea Centrul medical „Self Control, Dr. Irimia” din Pitești – cunoscut drept primul spital din teritoriu cu capital eminamente privat. Fondatorul unității de elită este Victoria Irimia, medic primar de psihiatrie, doctor în științe medicale. Proiectul managerial inițial s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de existență.
Împreună cu Tiberiu Irimia, fiul domniei sale, care este, la rându-i, doctor în științe medicale, doamna Victoria Irimia conduce o echipă amplă de medici, asigurând servicii de calitate pe numeroase specializări medicale.
<<„Self Control. Dr. Irimia” din Pitești sărbătorește, mâine, 30 de ani de „medicină curată”, pentru oameni! Cu renunțări și sacrificii destule, dar, însumând, satisfacțiile primează! Avem alături medici de marcă. Nu s-au codit să lucreze nici în starea de urgență impusă de pandemia de Covid-19! Am fost, atunci, singura unitate medicală ambulatorie care a funcționat.
Iar în acea perioadă, fiul meu preluase managementul Spitalului Județean de Urgență! Profesionalism, devotament și credibilitate sunt cuvintele care caracterizează echipa de la „Self Control, Dr. Irimia”>>, a spus recunoscătoare sufletul centrului medical, doctorița Victoria Irimia.