Zilele trecute, Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, s-a întâlnit cu şefii Spitalului Judeţean şi cu medici ai unităţii sanitare. Motivul: găsirea celor mai bune soluţii privind situaţia apărută pe fondul eliberării unor reţete care au făcut obiectul unui raport al Curţii de Conturi. În urma discuţiilor, s-a stabilit ca, după efectuarea unei analize temeinice, medicii care au prescris reţete cu respectarea prevederilor legale să nu suporte costurile prescripţiei dacă eroarea s-a produs ca urmare a neactualizării în timp real în sistemul informatic a calităţii de asigurat. Pentru a evita astfel de situaţii, Dan Manu a propus ca în luna ianuarie 2019 să aibă loc o întâlnire între reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Curtea de Conturi şi medicii curanţi.
ŞEFII SPITALULUI JUDEŢEAN, în şedinţă după SCANDALUL REŢETELOR
Advertisement
Advertisement
Un Comentariu
Anonim
Mafioti ,mafioti si iar mafioti !