Vasile Gavrilescu
* Am aflat şi de ce noi ne amăgim cu acrituri
Pe Vasile Gravilescu sunt convins că nu-l ştiţi. Este şeful staţiei meteo de la cota 1500 din Sinaia şi a venit la „Toamna Piteşteană” împreună cu un prieten care deţine mai multe podgorii în zona Tohani, Dealu Mare. Vorbim aşadar de o prezenţă inedită la eveniment şi, după cum am aflat de la interlocutorul nostru, dincolo de vânzările „comme ci comme ça”, târgul e un bun prilej de a cunoaşte judeţul Argeş şi oamenii de prin partea locului.
În 10 minute cât a durat discuţia am descoperit un om corect şi exigent. Spune din capul locului că ar fi fost mai bine ca evenimentul să debuteze în weekend, să prindă comercianţii două finaluri de săptămână. Strugurii pe care-i vinde îţi lasă gura apă, mai ales că ai noştri sunt cam acri…
La Tohani, unde podgoriile au o expunere foarte bună şi dealurile sunt mai înalte, soiurile alese (Hamburg, de pildă) au o aromă şi un gust care cuceresc cele mai pretenţioase papile gustative. Inclusv pe cele ale primarului Ionică, el fiind primul abonat la mustul proaspăt obţinut din strugurii de la Tohani.
„Incidenţa razelor de soare e puternică pe struguri şi îi coace bine” – explică interlocutorul nostru.
Prin urmare, nu am plecat cu mâna goală de la târg şi am cumpărat vreo două kg de struguri Hamburg ca să ne îndulcim amarul şi să căpătăm forţe proaspete.
Intrăm în hibernare
Care amar? Păi, cum care? Se apropie sezonul rece şi nu mai sunt prea multe de făcut pe aici. Transfăgărăşanul s-a închis, o pârtie de schi serioasă nu avem şi nici nu vom avea, iar la şedinţele ţinute de mai marii din administraţie ascultăm basme din 1001 nopţi. Cam atâtea au trecut de când CJ Argeş, pe atunci cu Tecău la timonă, promitea că vom schia la Moliviş. Lasă că e mai bine să hibernăm!
Aflu cu surprindere, de la dl. Gavrilescu, faptul că oricum relieful nu ne avantajează şi că e dificilă construcţia unor pârtii serioase de schi în Argeş. Aşadar, degeaba faci, dacă nu ai şi o cale rapidă de acces, să nu pierzi o jumătate de zi ca să ajungi la pârtie.
Concluzia? Munţii Argeşului nu sunt pretabili pentru schi. Atunci, de ce ne angajăm la asemenea proiecte? Nu e mai bine să dezvoltăm în funcţie de condiţiile favorabile? Dar aşa ne place nouă, să ne prefacem că ne chinuim şi să-i chinuim şi pe alţii. Deduc că strategiile sunt cu totul altele şi că banii ajung exact acolo unde trebuie, dar nu în interesul şi spre beneficiul argeşenilor. Doar unii dintre ei, desemnaţi după cu totul alte criterii, beneficiază de pe urma acestor investiţii de faţadă.
