Prin decizia penală nr. 1100/2017, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat pe Gheorghe Deaconeasa, fost şef al Ocolului Silvic Voineasa, la 12 ani de închisoare şi interzicerea, atât în timpul, cât şi pe o perioadă de trei ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru comiterea infracţiunii continuate de participaţie improprie la abuz în serviciu având ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave.
Falsurile, desfiinţate
De asemenea, curtea piteşteană i-a mai condamnat, în acelaşi dosar, pe Mircea Basarabă, administrator la SC „Consult Turist Company” SRL Craiova, şi pe Mihai Dan Petrulian, fost asociat la firma precizată, la câte 10 ani de închisoare şi interzicerea aceloraşi drepturi ca şi în cazul lui Deaconeasa, pentru participaţie improprie la abuz în serviciu în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave. Prin aceeaşi decizie, magistraţii piteşteni au respins acţiunea civilă formulată de către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea. Totodată, instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare comiterii faptelor, prin desfiinţarea actelor întocmite cu nerespectarea legii şi i-a obligat pe împricinaţi la plata sumei de 13.492.498,08 lei, plus accesorii până la data achitării integrale a prejudiciului ca daune materiale către statul român prin ANAF. De asemenea, fiecare inculpat mai e obligat să achite şi câte 2.000 lei cheltuieli judiciare. Decizia judecătorilor este definitivă.
Trei munţi retrocedaţi
Vă reamintim că, în martie 2014, cei trei au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Piteşti fiindcă, în perioada iunie 2004 – august 2006, au desfăşurat o serie de activităţi pentru a dobândi, în mod fraudulos, terenuri forestiere situate în munţii Puru, Galbenu şi Petrimanu, din judeţul Vâlcea, inducându-i în eroare pe membrii comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Voineasa şi Malaia, precum şi pe membrii Comisiei Judeţene Vâlcea de fond funciar. Ei au acţionat ca reprezentanţi ai moştenitorilor unor proprietari, despre care au susţinut, în mod nereal, că ar avea drepturi de retrocedare asupra terenurilor respective. „Inculpaţii Basarabă, Deaconeasa şi Petrulian au falsificat şi folosit copiile mai multor înscrisuri aflate în păstrarea Arhivelor Naţionale Vâlcea, au falsificat în întregime şi au introdus în fondul arhivistic al Direcţiei Judeţene Neamţ a Arhivelor Naţionale înscrisul intitulat Copie contract de vânzare datat 24 februarie 1907”, se arată în rechizitoriul procurorilor Anticorupţie piteşteni.
Pădure vândută
Potrivit acestora, Basarabă şi Petrulian, cu sprijinul lui Deaconeasa, au identificat terenuri forestiere al căror beneficiar ar fi trebuit să fie statul român, atât în mod direct, cât şi ca acţionar al unor societăţi cu capital integral sau majoritar de stat. Ulterior, inducând în eroare o serie de funcţionari, au reuşit să deposedeze statul român, în mod fraudulos, de 544 ha de pădure, pe care ulterior le-au şi vândut. În perioada 2005-2008, Deaconeasa a încheiat o înţelegere şi un contract de prestări servicii cu firma „Consult Turist Company”, în baza căreia urma să primească 100 euro pentru fiecare hectar de pădure reconstituit. Prejudiciul se ridică la valoarea de 17.668.11,58 lei, echivalentul a circa 5.012.914 euro, şi a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile imobile ale celor trei împricinaţi.