La exterior, clădirea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, una dintre cele mai aglomerate instituţii din Piteşti, a ajuns într-o stare deplorabilă. De ani buni nu a mai fost renovată, iar problemele apărute de-a lungul timpului s-au tot înmulţit. Spre exemplu, treptele de la ieşire sunt o adevărată capcană pentru cei care merg cu „capul în nori” sau pentru vârstnici. Vor fi reparate când, probabil, cineva îşi va fractura un picior sau o mână. Nici pereţii nu arată mai bine, fiind lipsiţi de plăcile de granit. La fel şi stâlpii. Una peste alta, imaginea e de tot plânsul şi nimeni nu mişcă un deget ca să o îndrepte. Şi, din păcate, nu e singura în această situaţie. Nici Casa Judeţeană de Pensii nu arată mai bine, ce să mai vorbim de casele monument care stau să se dărâme.
Şi tu, Brutus?
În fine, la capitolul „menţiuni speciale” intră mai nou şi Muzeul Judeţean din care au început să cadă plăci de marmură. Zona cu pricina e semnalată cu un afiş, dar nu este delimitată şi există pericolul de accidentări grave. Spunem asta prin prisma faptului că, vara aceasta, muzeul este vizitat de foarte multe grupuri de copii – preşcolari şi şcolari. Prin urmare, este nevoie de măsuri urgente pentru a rezolva problema sau măcar să izoleze perimetrul cu risc.
George OLTEANU