Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii economice Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal de contrabandă. Aceştia au pus în aplicare o ordonanţă emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi au instituit sechestru asigurător pentru cinci imobile care aparţin unui bărbat din Bascov, respectiv unei femei din Piteşti. Valoarea totală a bunurilor sechestrate este de aproape 230.000 lei.
Vă reamintim că, luna trecută, un bărbat a fost prins cu mai multe pachete de ţigări susceptibile a proveni din contrabandă. Este vorba despre Ionuţ P., de 36 de ani, care avea 300.000 ţigarete… cu probleme. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce transfera marfa dintr-un Volkswagen Touareg aflat într-o parcare din Bascov într-un alt autoturism. Bărbatul s-a pomenit înconjurat de poliţiştii răsăriţi parcă din pământ, care l-au prins exact când vroia să vândă ţigările Mariei Ş., de 33 de ani, din Piteşti. Luat din scurt, el nu a putut prezenta documente legale de provenienţă a ţigărilor şi a fost condus la sediul poliţiei judeţene pentru audieri. În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală.
În vederea probării activităţii infracţionale, oamenii legii au efectuat, în aceeaşi zi, percheziţie acasă la Ionuţ P. Cu acest prilej au mai fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 480 de ţigarete nefiscalizate, precum şi un pistol cu muniţie neletală. Atât bărbatul, cât şi femeia au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi. După o noapte petrecută în arestul poliţiei judeţene, împricinaţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive, iar procurorul de caz i-a plasat pe cei doi sub control judiciar pentru 60 de zile.