.. Sechestrat, desigur, şi din vina mea. Dar nu doar a mea. Că trebuia să mă informez mai devreme, nu să mă trezesc cu beleaua asta, tam-nisam. Mi-am promis cândva să mai merg şi la munte. Să mai văd bradul cum creşte, să mai scap de zăpuşeala Piteştiului, dar mai ales să văd şi eu cum arată Biserica „Sfântul Ilie”, ridicată chiar sub muntele Paltinu, la km 102. Cer binecuvântarea ÎPS Calinic, pe care-l şi aflu, ctitor, pe pisania bisericii, alături de stareţul Nicodim. Care grijeşte şi acum de lăcaşul Domnului, împreună cu fratele său, harnicul Costel – ambii purtând numele de familie Cecala.
Ce m-a minunat aici? Evident, mai întâi inefabila biserică, ridicată semeţ, ca o mireasă a Domnului. Apoi, dotarea generoasă cu obiecte de cult, pictura „vie”, curăţenia şi ordinea severă ce respiră inclusiv la casa de oaspeţi. Dar, mai ales, slujba de sâmbătă seara – eu credeam că-i vecernie, dar mi se spune, mă rog, că-i utrenie! – susţinută, transfigurat, cu patos şi cu o voce amplă, caldă, umană, de părintele stareţ. Da, să fiu sincer, pentru a asculta o asemenea voce, merită să faci peste o sută de kilometri, fiindcă aici e vorba şi de har. Or, harul îl ai sau nu-l ai! Stareţul Nicodim îl are, depun aici mărturie. Şi sper să nu stârnesc nicio invidie.
De meritat, merită, dar în ziua respectivă m-am trezit sechestrat sau confiscat, cum vreţi, de un… triatlon. Ce-i ăla? Nu-i un balaur! Este, mai degrabă, un concurs de susţinere a mişcării, iniţiat, cu vreo cinci ani în urmă, de patronii celor două-trei complexe turistice din zonă, ca să sporească numărul de clienţi. Nu-i bai, se poartă asta în toată lumea. Dl Dumitru Grecu de la „Valea cu Peşti” a cheltuit cu mine o jumătate de oră, vorbindu-mi nu numai de avantajele economice, ci şi de cele sportive, de sănătate, de frumuseţea peisajelor din zonă. De acord, dar eu voiam, sâmbătă, să am liber pe Transfăgărăşan, nu să-mi limiteze cineva plăcerea de a urca la Bâlea, ori la cabana „Capra” ş.a.m.d. Sigur, mi se oferea posibilitatea să dau o fugă, pe bicicletă sau pe jos, până la Bâlea, să iau în piept cele 300 de trepte până la statuia energeticianului ori să înot în lacul Vidraru, numai că am ratat înscrierea la concursul, destul de dur, cum scrie la ziar, câştigat de un spaniol.
Cam astea au fost probele de triatlon, la care jandarmii nu mi-au permis accesul cu maşina. Motiv pentru care, cu sufletul în palmă, mi-am îngăduit şi eu, vorba lui Harry Brauner, să aud iarba cum creşte, cum susură izvorul Capra, cum sună clopotele oilor care coborau de la munte. Dar, mai ales, mi-am permis să nu tot pipăi necunoscutul – jurnalist, deh! – să mai stau şi eu locului, să mai am timp şi de reflecţie, de un coeficient de sublim, nu doar de agitaţie. „Noroc” cu cei trei jandarmi, doi băieţi şi o fătucă sprinţară, care au păzit toată ziulica ieşirea din „orăşelul” de la km 102! Dar, pe bune, aşa am avut norocul să mai stau de vorbă şi cu Ionel Tache, fondatorul cotidianului „Argeş Expres”.
Nu-l mai văzusem de mult şi am aflat, în plus, că el a avut năstruşnica idee de a instala o cabană de lemn, sus, între crengile a doi sau trei copaci. Cabană care mult mă mirase şi care normal că mi-a stârnit interesul prin ineditul ei, hai să-i spunem … cinegetic.
S-ar cuveni, probabil, să închin o odă triatlonului, ori d-lor Grecu şi Badea, eroi ai turismului, în felul lor. Care se tot dau de ceasul morţii să deschidă Transfăgărăşanul mai devreme şi să-l închidă mai târziu. Dar tot ei, iată, „au grijă” să-mi mai taie, mie, turistului, câte o zi din „porţia” anuală destul de mică de hălăduit pe cel mai spectaculos drum alpin. Dar asta-i viaţa şi nici nu vreau să mă victimizez. Trăim într-o lume în care fiecare are libertatea de a face tot ce-i place. Dar dacă mie, de pildă, nu-mi place triatlonul şi mă nimeresc pe Transfăgărăşan, ce fac? Bombănesc, că nu-mi rămâne altceva de făcut. Decât eventual să scriu la ziar. Ceea ce, iată, mă execut. Cu folos ori fără de folos! Parcă poţi să ştii de unde sare iepurele? Fuga, sus, în cabana d-lui Tache! O fi iepure, căprioară, urs sau ce-o fi?
P.S. Evident, totul este un joc, deci totul e serios.
