Ieri, două persoane din Mioveni au ajuns la spital, după ce au fost secerate de autoturisme scăpate de sub control. Din fericire, victimele nu au suferit răni grave.
Primul eveniment a avut loc pe strada Părăşti din oraşul precizat, unde Stelian M., de 50 de ani, din localitate, angajat ca măturător la SC Servicii Edilitare pentru Comunitate, curăţa strada. El a fost lovit de o Dacia Logan condusă de Iosif P., în vârstă de 57 de ani, din acelaşi oraş, care nu a adaptat viteza la configuraţia drumului.
Cel de al doilea s-a produs în cartierul Racoviţa, unde Săndica D., de 47 de ani, din Mioveni, care se întorcea de la cumpărături, mergea pe marginea drumului. Ea a fost accidentată de un BMW condus din sens opus de Valentin, D., în vârstă de 43 de ani, din acelaşi oraş, care nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, iar autoturismul a derapat şi a ajuns pe contrasens. Ambele victime au fost duse la spital, iar medicii au stabilit că suferiseră doar răni uşoare şi în cauză au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.