Se vinde o rețea gigant cu afaceri și în Argeș.
Unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine, cu peste 1.600 de unități în România, inclusiv în județul Argeș, ar putea fi vândut în viitorul apropiat, informează Zf.ro.
Este vorba despre rețeaua de magazine Profi. Proprietarul Profi, Mid Europa Partners, a mandatat banca de investiţii Citi pentru a găsi un cumpărător pentru afacere.
Conform sursei citate, Mid Europa Partners ar dori să obțină peste 1 miliard de euro din această vânzare. Trebuie precizat că fondul Mid Europa nu este la prima tentativă de a vinde lanțul de magazine Profi.
Lanțul de magazine Profi numără peste 1.600 de unități în peste 681 de localități, conform datelor oficiale făcute publice de companie.
În luna mai a anului 2019, Profi a devenit prima rețea cu mai mult de 1.000 de magazine amplasate în aproape 500 de localități din toate județele și municipiul București.