Se „umflă” apele în Argeș. Pericol de inundații
În intervalul 13 – 14 iunie, în bazinul hidrografic Argeş-Vedea s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii. Cel mai mult a plouat în comuna argeşeană Slobozia, unde s-au înregistrat 62 l/mp (măsurătorile fiind efectuate la stația hidrometrică de pe râul Dâmbovnic).
Ploile cu caracter torențial au depășit pragul critic la stații hidrometrice Voina, pe râul Târgului -17,8 l/mp în trei ore, Ciobani, pe râul Cotmeana – 18 l/mp în 20 de minute, Slobozia, pe râul Dâmbovnic – 40 l/mp în o oră și 30 de minute, Lungulețu, pe râul Dâmbovița – 44 l/mp în 40 minute, Văleni, pe râul Vedea – 24 l/mp, în 40 de minute, Grădinari, pe râul Argeș – 32 l/mp, în 20 de minute, Malu Spart, pe râul Argeș – 43,3 l/mp în 50 de minute, Vadu Lat, pe râul Neajlov – 36,5 l/mp în 30 min, respectiv Priboieni, pe râul Cârcinov – 26 l/mp într-o oră.
Ca urmare, la 49 din cele 60 de stații hidrometrice de monitorizare a rețelei hidrografice, s-a constat creșterea debitelor și a nivelurilor apei. Aceste cantități au o contribuție importantă la completarea rezervelor de apă din lacurile de acumulare necesare alimentării populației, irigațiilor, producerii de energie electrică, precum și la refacerea nivelului pânzei freatice (apelor subterane).
„Personalul de specialitate al Administrație Bazinale de Apă Argeș-Vedea (ABAAV) a monitorizat permanent evoluția fenomenelor pe cursurile de apă. Azi, la ora 12, spațiul hidrografic Argeș-Vedea a ieşit de sub averizarea hidrologică cod galben. În următoarele ore însă, debitele râurilor din bazinele hidrografice Argeș și Vedea vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă și propagării”, a transmis conducerea ABAAV.