Se strâng semnături pentru demiterea primarului din Călineşti.
După cum v-am informat, PNL Argeş a anunţat că va organiza un referendum pentru demiterea primarului din Călineşti, Mihai Georgescu, implicat într-un scandal sexual. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă pentru hărțuire sexuală și abuz în serviciu, edilul, care a susţinut că nu a comis fapta imputată, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Pe timpul cercetărilor acestuia i s-a interzis să ia legătura cu victima, martorii şi persoanele din dosar. Totodată, are interdicţie atât să intre în primăriei, cât şi de a-şi exercita funcţia.
În această dimineaţă, liberalii argeșeni au demarat acțiunea de strangere de semnături pentru demiterea primarului Georgescu.
„Astăzi am fost în Călinești să strângem semnături pentru demiterea primarului hărțuitor, Mihai Georgescu. Vom fi aici în fiecare zi până reușim să scăpăm comuna de acest individ. Și vă promitem că vom merge până la capăt cu demersul nostru legal. Reacțiile oamenilor au fost multe și am surprins sentimente amestecate de furie și dezgust. Am întâlnit însă și oameni care condamnă cu tărie comportamentul său, dar vorbesc cu teamă, dovadă că primarul pesedist a condus primăria prin forță și abuzuri. Mihai Georgescu este recidivist.
În 2010, el a făcut patru ani și jumătate de pușcărie în dosarul contrabandiștilor cu alcool. Ieri a fost reținut pentru hărțuire sexuală. Acest om trebuie scos din primărie”, a transmis Departamentului de Comunicare al PNL Argeș.