Perspectiva începerii noului an școlar în contextul pandemiei de Covid-19 îi obligă pe directorii de școli să regândească modul în care se va desfășura actul de învățământ. Un caz aparte îl reprezintă cele 10 unități de învățământ din Pitești, atât grădinițe, cât și școli, unde este adoptat sistemul ”Step by step” (pas cu pas). Întrucât în aceste cazuri programul prevedea prezența la școală timp de opt ore, timp în care copiii beneficiau și de masa de prânz la cantină, managerii acestor unități au fost nevoiţi să regândească total activitatea.
La „I.L. Caragiale” – rapid
Profesorul Alin Vlad, directorul Școlii „I.L. Caragiale” din Piteşti (fostă Nr. 16) – unde mai bine de 250 de elevi învață în cadrul programului ”Step by Step” – ne-a spus că, deși metodele didactice vor fi cam aceleași, celelalte reguli vor fi schimbate. În primă fază a fost dezactivată cantina școlii, unde elevii luau masa de prânz, spațiul urmând a fi destinat unei noi clase de curs. În urma discuțiilor cu unitatea centrală a acestui program, s-a comunicat ca în cazul prezenței fizice la școală, elevii să fie împărțiți pe grupe, astfel încât să fie respectată distanțarea în sala de curs. O grupă va învăța dimineața, iar una după amiaza, cu pauze de 10 minute între ore și cu cel puțin o jumătate de oră între grupe, cu un cadru didactic dimineața și altul după amiaza. Metodele și strategiile didactice specifice alternativei „Step by step” vor fi adaptate pentru elevi astfel încât să fie respectate normele de igienă și siguranță.
În timp ce în sălile de curs igienizarea se apropie de final, unele clase beneficiind chiar de mobilier nou, în cancelarie personalul școlii aranja zilele trecute manualele noi-nouțe, pe clase și pe materii. Am mai aflat că magazinul tip chioșc din curtea școlii nu va fi deschis deocamdată, pentru a fi evitată aglomerația.
Directorul Alin Vlad ne-a mai declarat: ”Abia așteptăm începerea anului școlar. Vrem să fim aproape de elevii noștri; așa trebuie făcut învățământul. Sperăm să ne permită și actualul context sanitar, dar țin să-i asigur pe elevi și pe părinți că noi am luat toate măsurile de igienă și siguranță. Știu că va fi greu, totul va fi diferit, însă ne dorim îm primul rând să nu avem probleme de sănătate. Până la urmă este vorba de copii, ei sunt sufletul școlii”.
Menționăm că Ministerul Educației și Cercetării nu a trimis deocamdată nimic oficial în școli referitor la desfășurarea programului în cadrul alternativei ”Step by Step”, dar asta nu înseamnă că unitățile de învăţământ nu s-au pregătit să-i primească pe elevi aşa cum se cuvine.