Se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Apă Canal anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă: străzile Nicolae Iorga, Alexandru Kirițescu și Nicolae Brânzeu. Sistarea furnizării se face în data de 23 februarie, intervalul orar 09.00 – 17.00.
Oprirea este necesară în vederea cuplării conductei rețelei de alimentare cu apă nou executate pe strada Nicolae Iorga la rețeaua existentă.
Noua rețea de alimentare cu apă este executată în cadrul Contractului de lucrări nr. 270/2022 – CL5.3 – „Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Pitești – Zona Sud‟, aferent „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș, în perioada 2014 – 2020‟ – Cod MySMIS2014 + 149090, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Împreună cu echipa constructorului, societatea Apă Canal 2000 limitează pe cât posibil disconfortul locuitorilor din zonă și va face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa alimentării cu apă potabilă, societatea Apă Canal 2000 recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă pentru consum și uz casnic în perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la Dispeceratul societății, la numărul de telefon 0248/223237 sau pot accesa site-ul www.apacanal2000.ro, secțiunea „Lucrări programate‟.
Foto descriptiv