Se întâmplă chiar acum în traficul din Pitești! Șoferii trebuie să fie cu ochii în patru.
Astăzi, 21.10.2024, de la ora 22:00, se vor executa lucrări de frezare și asfaltare (parțială) a carosabilului deteriorat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, tronson cuprins între sensul giratoriu magazin Dedeman și Aleea Căminelor, pe sensul de mers Centru – Bascov.
În această seară va fi frezată prima bandă, iar asfaltarea acesteia va fi realizată mâine dimineață, 22.10.2024.
Marți, 22 octombrie, se vor executa lucrări (parțiale) de frezare pe a doua bandă de circulație, urmând ca asfaltarea să fie efectuată în dimineața zilei de miercuri, 23 octombrie 2024.
Participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție sporită în zonă, până la finalizarea lucrărilor, pentru evitarea oricărui incident.