Se face în județul Argeș și va fi de mare ajutor pentru multă lume.
În municipiul Curtea de Argeș va fi înființat un centru comunitar integrat. Centrul comunitar integrat reprezintă cadrul în care își derulează activitatea echipa de asistență medicală comunitară în colaborare, în principal, cu asistentul social dacă beneficiarii serviciilor de asistență medicală comunitară au și probleme sociale identificate.
Municipiul Curtea de Argeș a obținut finanțare pentru acest obiectiv în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar Consiliul Local a aprobat proiectul, valoarea investiției fiind de 832.049,3 lei (inclus TVA). Direcția de Asistența Socială (DAS) va oferi prin acest centru comunitar servicii de asistență medicală pentru persoanele vulnerabile din municipiu. Beneficiarii vor fi identificați printr-un parteneriat încheiat între primăriile Curtea de Argeș – Corbeni – Valea Iașului, fundațiile Basarab și Handrom, Unicef, CAS și DSP Argeș, iar suma de 832.049,3 lei este direcționată către amenajarea a cinci camere aflate în sediul DAS Curtea de Argeș, în suprafață totală de 135 mp.
Centru comunitar integrat la Curtea de Argeș În municipiul Curtea de Argeș va fi înfiinţat un centru comunitar integrat. Centrul comunitar integrat reprezintă cadrul în care își derulează activitatea echipa de asistență medicală comunitară în colaborare, în principal, cu asistentul social dacă beneficiarii serviciilor de asistență medicală comunitară au și probleme sociale identificate.
Municipiul Curtea de Argeș a obținut finanțare pentru acest obiectiv în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar Consiliul Local a aprobat proiectul, valoarea investiției fiind de 832.049,3 lei (inclus TVA). Direcția de Asistența Socială (DAS) va oferi prin acest centru comunitar servicii de asistență medicală pentru persoanele vulnerabile din municipiu. Beneficiarii vor fi identificați printr-un parteneriat încheiat între primăriile Curtea de Argeș – Corbeni – Valea Iașului, fundațiile Basarab și Handrom, Unicef, CAS și DSP Argeș, iar suma de 832.049,3 lei este direcționată către amenajarea a cinci camere aflate în sediul DAS Curtea de Argeș, în suprafață totală de 135 mp.
Foto: descriptiv