Advertisement
Se extinde rețeaua de apă într-o comună din Argeș. Investiție finanțată de Guvern.
La Băiculești, pentru unul dintre proiectele finanțate prin Programul ”Anghel Saligny” – extinderea și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă, de curând a fost semnat la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare a lucrărilor.
Investiția este finanțată de Guvern cu suma de 4.274.623 lei și vizează extinderea rețelei de apă în satul Zigoneni.
„Pentru cel de-al doilea proiect derulat prin același program guvernamental – branșarea gospodăriilor la sistemul de canalizare, mai avem de obținut anumite avize, în vederea implementării propriu-zise”, precizează primarul Niculae Dragnea.
Advertisement