Se dă cu tunurile în Pitești! Ce măsuri trebuie să luați.
Primăria Municipiului Pitești informează că miercuri, 28 august 2024, de la ora 22:00, până joi, 29 august 2024, la ora 05:00, se vor executa servicii de dezinsecție prin pulverizare terestră, pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (insecte zburătoare și târâtoare: căpușe, țânțari, muște etc).
Vor fi utilizate servicii de pulverizare terestră a substanțelor pe suprafețele aferente teritoriului administrativ interurban al municipiului Pitești. Echipele vor asigura trecerea prin toate zonele orașului, inclusiv străduțele adiacente, parcările și parcurile din cartiere, cuprinzând o arie cât mai largă pentru o eficiență crescută a întregului demers.
Stropirile vor fi efectuate de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, care va folosi pentru dezinsecție substanța SOLFAC TRIO EC 140 NF. Produsul este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, face parte din grupa 3, tip 18 și se regăsește în Registrul național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.
În cazul în care vremea nu va permite efectuarea etapei de dezinsecție, aceasta va fi reprogramată, cu informarea cetățenilor în prealabil.
Rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.
Un Comentariu
Tudor
Unde sunt masurile?