Se construiește una dintre cele mai moderne stații de epurare din județul Argeș.
Contract important la Berevoești. A fost semnat contractul de finanțare pentru investiția ” Construire rețea de canalizare și echipare stație de epurare Etapa II în comuna Berevoești, județul Argeș”, în valoare de 12.348.768,06 lei, prin Programul Național de Investițiii Anghel Saligny.
Străzile care fac obiectul proiectului sunt în satele Berevoești, Ungureni, Gămăcești și Bratia.
Această investiție presupune o rețea de canalizare la nivelul UAT Berevoești la standarde europene, dotată cu una dintre cele mai moderne stații de epurare din județul Argeș și care va deservi aproximativ 90% din locuitorii comunei.
”Mulțumim domnului președinte al Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă și echipei PSD de la nivel județean și central, pentru îndrumare și susținere în obținerea finanțării atât pentru acest proiect, cât și pentru proiectele ”Asfaltare Drum Centură DN73C-Primărie” și ”Asfaltare drum local Strada Găneștilor”, finanțate prin programul Anghel Saligny , aparatului de specialitate al primarului, domnului viceprimar Mazilu Ionel și consilierilor locali care au fost de acord cu acest proiect.”, transmite primarul Florin Proca.
Foto: descriptiv
Un Comentariu
Anonim
Se chinuie de vreo 4 -5 ani si acum mai veniti cu gogoasa asa ca cea mai cea . Mai puneti si o poza de minciuni.