La 1 noiembrie ar trebui ca firmele mijlocii să treacă din administrarea Regionalei de Finanţe de la Ploieşti către administraţiile judeţene, inclusiv către cea din Argeş. Ei bine, transferul respectiv ar putea fi amânat dacă ministerul de resort ţine cont de poziţia sindicatului, care anticipează probleme serioase de personal. De ce? Angajaţii responsabili de aceste firme lucrează în oraşe unde se află regionalele şi nu vor opta, decât în număr mic, să se mute cu serviciul şi la sute de kilometri distanţă. Astfel, este puţin probabil ca un angajat ANAF care lucrează şi locuieşte în Ploieşti să accepte un post la o structură nouă a Fiscului din Piteşti. Pe de altă parte, trecerea contribuabililor mijlocii la regionale, în urmă cu mai mulţi ani, a fost contestată de unele firme, care s-au confruntat cu majorări ale costurilor. Schimbarea din nou a unui sistem funcţional, chiar dacă se revine astfel la situaţia anterioară, ar putea însemna noi complicaţii. Regionala din Piteşti se ocupă de direcţiile din Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman. Mutarea firmelor mijlocii a fost stabilită de Parlament pentru 1 aprilie şi amânată până la 1 august şi apoi până la 1 noiembrie.
Se amână trecerea firmelor mijlocii la Finanţele din Argeş?
Advertisement
Advertisement