16. Atâtea zile și nopți au trecut de când pe chipul Darianei Radu, eleva eminentă a Colegiului. I.C. Brătianu din Pitești s-a așternut umbra morții. Operația care trebuia să îi fie salvatoare și să o scape de povara unei boli ereditare a inimii, i-a adus tragicul sfârșit.
Îngrozitoarea întâmplare care i-a devastat sufletește pe bieții părinți ai fetei, a îndoliat instituția de învățământ dar și întreaga comunitate, dovadă numărul impresionant de oameni care au participat la funeralii. Calendarul își risipește filele și rând pe rând, zilelele trec. Greu, ca de plumb, timpul pare că s-a opri în loc pentru mama copilei zidite într-un cavou din comuna Bradu, pentru tatăl care, paradoxal trebuie să-i slujească lui Dumnezeu, în altar. În calitate de preot, înalță cântări de slavă Celui care, a cerut sufletul unicului său copil, când era precum un boboc, neînflorit încă, la cei doar 16 ani când i s-a terminat vremea vieții.
”Voi plânge când ne vom despărți” Mama Darianei, cadru medical, nu își poate regăsi cadența. Nici tatăl. Nimic nu mai e precum odinioară când fetița lor le sărea în brațe, îi bucura cu dragostea ei, și le lumina existența. Lumina ochilor lor s-a stins.Nu doar familia și rudele sunt neconsolate după asesmenea ireparabilă pierdere. Ci și fosta dirigintă a fetei, de la Școala ”N. Bălcescu” din Pitești, unde Dariana a fost elevă în ciclul gimnazial. Prof. Mădălina Nițulescu i-a fost dirigintă din clasa a V-a până într-a VIII-a iar în cei patru ani, între cele două s-a creat o relație aparte de prietenie. De altfel s-a constituit un ”trio” din care a făcut parte și o altă elevă, Teodora Olteanu, colegă de bancă a Darianei timp de zece ani, cele două fete ajungând tot împreună mai târziu și la Colegiul I. C. Brătianu.
În clasa a V-a, diriginta a avut inspitația de a le cere elevilor să aștearnă pe hârtie câteva gânduri pentru ziua de mâine, pentru anii care vor veni, în care să își exprime starea care-i animă și năzuințele. Dariana și-a intitulat lucrarea ”Scrisoare din viitor”. Din cele câteva rânduri scrise răzbate sensibilitatea fetei și seriozitatea ei: ”Sper să învăț la fel de bine ca și acum și o să fac multe lucruri interesante până în clasa a VIII-a.” Ea se ”vedea” în viitorul următorilor ani: ”Probabil o să fiu foarte fițoasă dar voi învăța bine!” De mai multe ori apare promisiunea că va învăța bine. Și Dariana și-a onorat-o. În plus, apare o ”imagine” care, analizată astăzi după toate cele petrecute, are o altă încărcătură emoțională. Dariana referindu-se la sfârșitul clasei a VIII-a, prevestea: ”o să plâng foarte mult deoarece mă voi despărți de colegi, profesori și mai ales de doamna dirigintă.
” Într-adevăr momentul terminării clasei a VIII-a fost trist pentru că fiecare elev a plecat pe drumul său. ”Trio-ul” format din diriginta Mădălina Nițulescu, Dariana și Teodora, nu s-a destrămat. Prietenia dintre cele trei era prea puternică. Erau legate sufletește iar profesoara le-a pregătit în continuare pe cele două fete, Dariana propunându-și să intre la Academia de Poliție, fără să știe ce probleme de sănătate are și faptul că ele îi vor bara drumul. Dar Dariana a avut dreptate. Si ce a spus în clasa a V-a s-a adeverit din plin. A existat o despărțire. Una …definitivă. Și, da, s-a plâns. Și se va mai plânge încă…
Dincolo de mormânt Fosta dirigintă a fetei a fost devastată de durere la aflarea veștii că inima Darianei a încetat să mai bată în urma operației efectuate la un spital privat din București de unde copila a fost adusă în sicriu. Prof. Mădălina Nițulescu a plâns mult, șocată de ceea ce a aflat. A plâns când trupul neînsuflețit a fost depus la biserica Mavrodolu. A plâns în nopțile de priveghi și la înmormântarea la care a și vorbit evocând personalitatea fetei. Plânge în continuare privind fotografiile, plânge citind și recitind ”scrisoarea din viitor” a elevei și prietenei sale. Plânge amintindu-și toate întâmplările frumoase pe care le-a trăit alături de Dariana și de prietena ei, Teodora. Și pentru că relația lor nu se poate sfârși așa, prof. Mădălina Nițulescu a simțit nevoia să scrie. O scrisoare pe care să i-o adreseze imaginar fostei eleve, prietenei sale de atunci, de mai târziu, de ieri, de azi și de mâine pentru că ”diriga” nu consideră că o prietenie adevărată construită din cele mai profunde și alese sentimente, poate fi oprită, nici chiar de zidul rece al cavoului în care Dariana a fost așezată. Noblețea prieteniei nu poate fi mărginită și poate trece, ca și dragostea, …dincolo, chiar pe celălalt târâm, al veșniciei. Iată conținutul misivei pe care diridginta a conceput-o împreună cu Teodora, cea mai bună prietenă a Darianei, o adevărată ”soră”.
Minunata mea Dari, ”Știu că pașii tăi colindă acum în împărăția îngerilor, știu că ne zâmbești, în hora lor și știu că îți continui, cu aripi de înger, într-o lume mai bună zborul tău înalt început aici, lângă noi. Deschid cu ochii minții cutia cu amintiri și te răgăsesc peste tot: în prima fotografie, în primul buchet de flori, în prima ”întrunire” de cunoaștere a clasei noastre, la un film, în prima petrecere de 1 iunie organizată la mine acasă, în fiecare excursie alături de colegi, în fiecare activitate extrașcolară, în fiecare festivitate de premiere, în fiecare seară de colind, în albumul foto pe care mi l-ați dăruit la final de etapă, în ultimul banchet…și…în toate conversațiile noastre de-a lungul anilor. Zâmbesc recitind ”scrisoare din viitor” scrisă de tine la ultima oră de dirigenție a clasei a V-a. Câte planuri, câte dorințe…ce viitor îți prevedeai! Din el făceam parte și eu, și domnul învățător Moșteanu. Îți imaginai că vei plânge în ziua despărțirii de mine și de colegii tăi. Și…da, ai plâns…am plâns cu toții, neștiind că destinul ne pregătește o despărțire care nu ne va mai usca lacrimile.
Rememorez orele noastre de pregătire împreună, interminabilele discuții ”ca între fete”, râsul nebun care ne cuprindea când abordai tu subiectul nostru preferat sau când privirea ta se întâlnea cu a Teodorei, dând tonul zâmbetelor pline de candoare! Te revăd în penultima bancă a clasei, mereu alături de Teo, mereu amândouă zâmbitoare, încrezătoare, determinate, debordând de optimism și cu toate răspunsurile pregătite la toate întrebările mele. Amândouă, unite în aceeași simțire, amândouă pline de entuziasm și de idealuri. Dari, îmi zâmbești de peste tot și îmi cutreieri fiecare gând. Zâmbetul tău este în inima mea. Acolo îl voi regăsi mereu! Au rămas atâtea lucuri nespuse, atâtea promisiuni neîmplinite, atâtea planuri, atâea țeluri de atins…off! Pe toate le vomîmplini într-o altă dimensiune, cândva, când Dumnezeu ne va reuni, când vom fi din nou echipă. Este o promisiune, a mea și a Teodorei.
Absența ta fizică este o încercare mult prea grea. Vreau să știi că în aceste rânduri, noi două, eu și Teodora am pus toată prețuirea noastră pentru tot ce ai fost tu: inteligență, seriozitate, determinare, spontaneitate, candoare, puritate, bunătate. Dariana noastră minunată! Vei rămâne un reper în meseria mea de dascăl, iar pentru sufletul meu, un copil perfect! Pentru Teo, vei fi mereu prietena de neînlocuit, sufletul pereche. Ea știe că prietenia voastră va continua dincolo de marginile acestui univers, dincolo de bine și de rău. Ne va fi mereu dor de tine! Însă ochii tăi, două șoapte, ne vor lumina sufletul pentru a găsi alinarea! Zâmbește, Dari! Vine Paștele! Ești lumină lângă noi! Cu infinită dragoste, Diriga și Teo”
