Draga mea prietenă,
Mai primeşti urări de bine şi de mulţi ani de aici înainte? Din acelea făcute cu multă întârziere, dar din toată inima şi cu tot gândul bun. Vorbesc cu tine în gând de când am primit invitaţia la concertul aniversar. M-a onorat, m-a emoţionat, mi-a umplut sufletul de bucurie, aşa cum s-a întâmplat la fiecare concert al tău la care am participat. Să mă ierţi că abia acum am găsit un pic de timp ca să-ţi scriu. Îmi trebuia starea de acum ca să port aşterne pe hârtie rândurile acestea.
10 ani de Filarmonică în Piteşti! Zece ani în care ne-ai îndrăgostit de tine! Zece ani în care ai educat şi ai fidelizat un public iubitor de muzică numită de înaltă calitate. Au fost atâtea concerte deosebite şi aplaudate, şi bisate, şi comentate de sutele de spectatori! În cele mai importante momente din viaţa mea, fără să ştii, ai fost lângă mine. Am venit la tine când simţeam că pot să zbor de fericire (aşa au fost mai toate momentele în care ne-am întâlnit), alteori, în întunericul sălii, mi se împăienjeneau ochii de lacrimi şi căutam şerveţele prin poşetă ca să le şterg pe furiş. La primul concert am venit singură, cu pantofii aceia noi care mă strângeau, ţi-am scris, dar nu ştiu dacă-ţi mai aminteşti. La concertul aniversar de cinci ani am venit cu cel care urma să-mi fie soţ, iar la concertul de zece ani ţi-am adus cel mai mic spectator pe care cred că l-ai avut până acum, fetiţa mea de doi ani şi jumătate. Ştiu sigur că va veni serios din urmă fetiţa lui Mădălin Sandu. Să dea Domnul să fim în stare să creştem cât mai mulţi spectatori fideli! Pentru tine, când lucram la ziarul „Argeşul”, m-am suit în microbuz cu destinaţia Bucureşti, ca să te aplaud în marea de necunoscuţi ce asistau la concertul din faţa Ateneului. Când m-am mutat eu la Bucureşti, plecam, uneori, mai devreme joia de la serviciu, ca să ajung la timp la concertele de la Casa Sindicatelor. Ce vremuri! Ce sală mare! Ce stări! Ce de lume! Îmi amintesc, în primii ani, când treceau pe lângă mine tineri cu partituri trase la xerox în mână şi zâmbeam fiindcă ştiam că se pregăteau pentru următorul concert. Mai ştiu şi corul pe care l-ai avut.
Concertul aniversar de anul acesta a fost, spre ruşinea mea, primul la care am participat de când te-ai mutat în casă nouă. A fost un concert frumos, dar nu spectaculos, aşa cum ai fi meritat. Mi-a plăcut atmosfera, mi-au plăcut mesajele trimise de la colaboratori din ţară şi din lume şi am aplaudat taaaaaaaaaaareeee marşul lui Radetzky. De la tata, Dumnezeu să-l odihnească, am moştenit dragostea pentru genul acesta de muzică. Cu tatăl meu urmăream, la fiecare început de an, concertul de Anul Nou de la Viena, care se încheie întotdeauna cu acest marş. Din fericire, am cui să las moştenire această dragoste.
Mi-a părut rău că nu am văzut urmă de autorităţi la concertul aniversar. Într-un an electoral, să organizezi, dragă Filarmonică, concertul aniversar pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Să vezi atunci delegaţii întregi de la toate partidele politice, coşuri cu flori pentru toţi artiştii şi zâmbete aruncate larg în stânga şi-n dreapta, cât e stadionul de mare. Nu, am greşit, mai bine nu. Nu ai tu nevoie de spectatori prefăcuţi. Lasă-i pe cei deloc puţini, dar buni, care ştiu să aprecieze ce faci, la adevărata valoare. Şi nu te supăra pe cârcotaşi. Au existat şi vor fi mereu, dar tu nu uita că, de când e lumea şi pământul, în pomul cu roade bune s-a aruncat cu pietre.
Îţi doresc să aniversezi cincizeci de ani, o sută de ani şi mulţi alţii în continuare, dar într-un sediu care să se ridice, din toate punctele de vedere, la nivelul muzicii pe care o cânţi. O sală în care, dacă închid ochii şi îmi imaginez cum va fi peste ani, văd doamne în rochii de seară şi domni în frac, aşa cum am văzut la Opera din Viena, iar florile fac parte din decorul permanent. Acum visez, dar sigur peste ani aşa va fi. Aşa îţi doresc să fie! Experienţa m-a învăţat să le trimit oamenilor gânduri bune, aşa cum îţi trimit ţie prin intermediul acestei scrisori, care a stat vreo trei săptămâni ascunsă în calculator. Scrisoarea mea nu conţine o exprimare profesionistă despre activitatea Filarmonicii, ci una sufletistă, pentru că sufletul m-a îndemnat să-ţi scriu.
Să-mi ierţi întârzierea, dragă Filarmonică, dar să-mi primeşti gândurile bune!
Cu drag, cu mulţumire pentru ce mi-ai dăruit,
Aurora Elena SĂRĂRESCU
