Marin Ionita
Seara de vineri se anunţa specială la Filarmonica piteşteană. Într-o „Agapă muzical-literară” era omagiat cel mai prolific om de litere al judeţului, Marin Ioniţă, ajuns la 88 de ani. A fost o aniversare aparte. Puţin a lipsit ca protagonistul să-şi părăsească admiratorii pentru totdeauna, chiar în timp ce dădea autografe…
Spectacol şi… panică
Peste o sută de persoane au venit vineri după-amiază la Centrul Multifuncţional, câteva instituţii de cultură colaborând pentru ca Marin Ioniţă să aibă parte de un spectacol aniversar aşa cum i se cuvine. La 17 fix, „omul zilei” şi-a făcut apariţia în aplauze, urcând pe scenă alături de „sufletul” acţiunii, directorul Filarmonicii, Jean Dumitraşcu. O îmbinare de evocări, amintiri depănate de autor şi de prietenii săi, declaraţii ale admiratorilor tineri şi vârstnici. La scurte răstimpuri, patru instrumentiste ale instituţiei ofereau fragmente din opere celebre, iar actorii Ramona Olteanu şi Cătălin Mirea de la Teatrul „Al. Davila” captivau publicul, recitând pasaje din cărţile scriitorului. Timp de trei ore, de pe scenă, Marin Ioniţă a privit încântat desfăşurarea de forţe artistice. Totuşi, o umbră de regret i-a întunecat chipul şi a spus: „Credeam că vor fi alături de mine conducerea filialei locale a Uniunii Scriitorilor şi Primăria, şi Arhiepiscopia, mai ales că ierarhul Calinic îmi promisese că vine…” Oboseala şi supărarea aveau să-şi pună amprenta pe biata inimă a scriitorului. După ora 20, a mers în holul instituţiei şi s-a aşezat la masa plină cu cărţi pentru a da autografe. Oamenii stăteau la rând, când, pe neaşteptate, capul scriitorului a căzut pe speteaza scaunului, iar mâinile, alături de corp, păreau inerte. Ochii i s-au închis, iar o culoare cadaverică îi cuprinsese faţa. Panică generală, agitaţie! Femeile au început să ţipe, fiul
Momente de panică
scriitorului a sunat la Salvare, iar personalul instituţiei a adus trusa de prim ajutor. Fiecare încerca să fie de folos: scriitorului i se lua pulsul la mâini şi gât, i se frecau tâmplele, i se puneau comprese pe frunte. Marin Ioniţă nu mai dădea semne de viaţă şi voci şuşotite cereau… lumânări. Cei emotivi au început să plângă, printre ei şi directorul Jean Dumitraşcu. Timpul părea încremenit. După 4-5 minute, minunea s-a întâmplat: Marin Ioniţă a deschis ochii şi le-a zâmbit tuturor. A sosit ambulanţa, iar medicii au spus că a fost vorba despre un leşin. „Pacientul” le-a dat şi doctorilor un „autograf”, refuzând „invitaţia” de a merge la spital. Toată lumea a răsuflat uşurată. Cu toţii şi-au dat seama că Marin Ioniţă, premonitoriu, şi-a intitulat o carte „Mireasa neagră”. Şi ea, nevăzută, se aşezase la rând, între cei care care aşteptau semnătura. Pesemne, voia să-l răpească din mijlocul celor dragi, dar n-a reuşit. Scos pe braţe până la maşină, scriitorul a şoptit triumfător: „Venise, dar a plecat… Dumnezeu mă iubeşte!” Mireasa neagră a dispărut, mulţumindu-se cu un autograf…
