Ieri, cultura argeşeană şi-a luat adio de la unul dintre cei mai destoinici slujitori ai săi. Profesorul şi prozatorul de mare talent Ion Lică Vulpeşti, trecut la cele veşnice, a fost condus pe ultimul drum, trupul neînsufleţit fiind înhumat la Cimitirul „Sf. Gheorghe” din Piteşti. Slujba de înmormântare a fost oficiată în biserica cimitirului de un sobor de cinci preoţi, alături de familia îndoliată aflându-se profesorii Cornel Constantinescu, de la Universitatea din Piteşti, şi Iulian Despa, foşti colegi cu defunctul în perioada când lucrau la Inspectoratul Şcolar, Jean Dumitraşcu, directorul Filarmonicii Piteşti, poeţii Florian Stanciu şi Virgil Diaconu, prieteni şi apropiaţi ai familiei. Despre personalitatea celui ce a fost Ion Lică Vulpeşti a vorbit cu glas încărcat de emoţie profesorul Vasile Ghiţescu, de asemenea fost coleg cu prozatorul care, aşa cum precizam în ediţia de ieri a ziarului nostru, a plecat dintre noi înainte de a încredinţa tiparului o nouă carte.
Membru fondator al Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România, deţinător al premiului I pentru proză, acordat de Uniunea Scriitorilor din România în 1981, în perioada 1981-2016 regretatul scriitor, care iubea cu pasiune doina şi satul românesc, a publicat şase volume de proză, dar şi studii, articole de presă, recenzii în reviste literare, a desfăşurat activitate didactică în şcoli şi licee din judeţ. Prin dispariţia sa, Ion Lică Vulpeşti lasă un gol imens nu doar în inimile familiei, ale celor care l-au cunoscut şi apreciat, dar şi în cultura argeşeană. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa!
Val. NICOLAU
Un Comentariu
Elena Delia Dumitricā
Dumnezeu sa-l ierte! Intr-adevar, cultura argeseana a (mai) pierdut un pilon, un erudit, o oglindā a spiritualitātii noastre. Opinia mea este ca exista oameni care n-ar trebui sa moarā niciodata si exista oameni care n-ar fi trebuit sa se nascā.