#Normele aplicării ”Legii împotriva violenței psihologice” publicate în Monitorul Oficial
Conform ultimelor reglementări intrate în vigoare, începând cu data de 10 iunie, fiecare școală este obligată să aibă un grup de acțiune anti-bullying din care vor face parte maximum 10 membri și care va avea rolul de a preveni, identifica și soluționa acest tip de comportament între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și cibernetice. Din acest grup vor face parte directorul școlii, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice specializate în problematica violenței, reprezentanți ai elevilor, reprezentanți ai părinților și cei ai autorităților locale.
Legea anti-bullying urmărește realizarea unui climat sigur și pozitiv în unitățile de învățământ, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învățare și asigurarea stării de bine în unitățile de învățământ.
Normele metodologice publicate în M.O. vor oferi un instrument de lucru pentru profesioniștii din sistemul educațional, pentru familiile copiilor, pentru cei responsabili cu protecția copilului impotriva violenței, inclusiv cea psihologică-bullying, dar și cu furnizorii de servicii specializate. De acum înainte, se va urmări și promovarea activităților de prevenire și combatere a tuturor formelor de bullying și cyberbullying în sistemul educațional preuniversitar, dublat de identificarea, semnalarea și intervenția în echipă în aceste situații.
Implementarea planului anti-bullying în fiecare școală va presupune activități de informare și conștientizare asupra fenomenului pentru personalul școlii, copii și părinți, proceduri de prevenire, identificare, raportare și intervenție în situațiile de bullying în spațiul școlar.
Începând cu anul școlar 2020-2021unitățile de învățământ preuniversitar pot afișa informații accesibile tuturor copiilor, cadrelor didactice, personalului auxiliar și părinților pentru a face cunoscute modalitățile de intervenție în cazul violenței psihologice-bullying.