În…. catalogul Covid se adună tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2. În unitățile de învățământ preuniversitar din județul Argeș, azi sunt confirmaţi pozitiv 586 de elevi, 185 de profesori și 37 de angajați din rândul personalui didactic auxiliar și nedidactic. Totodată, 473 de clase își desfășurau activitatea online ca urmare a cazurilor de Covid.
Printre unitățile aflate în această situație s-au numărat: Colegiul Național „Al. Odobescu” Pitești, Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Basarab” Curtea de Argeș, Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni, Școlile „Al. Davila” Pitești, „Matei Basarab” Pitești, „Marin Preda” Pitești, „C.D. Aricescu” Câmpulung, „Theodor Aman” Câmpulung, Nr. 1 Mioveni, Vulturești, Valea Danului, Rătești, Calotești, Gălășești, Oarja, Slobozia, Moșoaia, Grădinițele Nr.2 Valea Ursului, „Rază de Soare” Pitești, „Maica Domnului” Ștefănești.
Integral și-au mutat activitatea în mediul online, la data raportată, Colegiul Național „Zinca Golescu” Pitești, Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” Pitești, Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung, Școala Postliceală Sanitară „Christiana” Mioveni, Școala Gimnazială Băbana și Școala Gimnazială Mălureni.